Trei persoane în pericol de moarte din cauza unei lumânări
Dimensiune font:
La primele ore ale dimineţii de ieri, pompierii militari de la Detaşamentul Vatra Dornei, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă socială din Vatra Dornei, situată pe strada Dornelor. „Incendiul izbucnit într-o cameră a unui imobil a surprins trei persoane în interior, putându-se produce o tragedie. Pompierii au pătruns în interior, ajutaţi de echipamentele individuale de protecţie, reuşind astfel să salveze persoanele surprinse de incendiu. Una dintre cele trei victime a primit primul ajutor medical de urgenţă din partea pompierilor de la echipajul SMURD, după care, a fost transportată de urgenţă la spital”, ne-a spus plutonierul major Dan Moroşanu, din cadrul ISU „Bucovina”. El a mai precizat că în incendiu au ars elemente combustibile din camera de locuit pe o suprafaţă de 12 mp, materiale textile şi elemente de mobilier. Pompierii dau drept cauză probabilă a incendiului flacăra de la o lumânare nesupravegheată.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau