Un copil din 12 este adus pe lume, la Iaşi, de o mamă minoră!
Dimensiune font:
* 73,4 la sută dintre nou-născuţi provin din cadrul căsătoriilor, iar 26,6 la sută au fost înregistraţi în afara căsătoriei
În ultimele decenii, sporul natural corespunzător judeţului Iaşi s-a prăbuşit – de la 18,5% în 1960, la 8,2% în 1990 şi la doar 4% în 2000, însă mult mai îngrijorător este faptul că şi rata fertilităţii se află pe un trend descendent. Aceasta are la bază cauze socio-economice, cum ar fi condiţiile de trai, calitatea vieţii, stilul de viaţă, modificări în sfera comportamentului nupţial (căsătoriile), preocuparea tinerilor pentru formare şi inserţie profesională, carieră, petrecerea timpului liber etc.
Rata de fertilitate – numărul de născuţi vii raportat la 1.000 de femei cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani, a fost, la Iaşi, în anii trecuţi, de 41,8%, ceea ce înseamnă că au fost înregistraţi 42 de născuţi la 1.000 de femei în vârstă fertilă. Spre comparaţie, în 1990 rata de fertilitate era de 70,6%, susţine Ciprian Iftimoaei, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
Peste 800 de mame minore
Din cei 10.114 născuţi la Iaşi în decursul anului 2017, de exemplu, 4.960 provin din mediul urban, reprezentând 49,04% din total, iar 5.154 provin din mediul rural. Totodată, din acest total, 7.424 sunt din cadrul căsătoriilor (73,40%), iar 2.690 au fost înregistraţi în afara căsătoriei (26,60%).
Tot din efectivul total de 10.114 nou-născuţi avem un număr de 8 născuţi de către mame cu vârste sub 15 ani, iar 809 născuţi de mame cu vârste între 15 şi 19 ani. Rezultă un număr de 817 născuţi din mame minore, cu vârste până în 19 ani, care descrie aşa numitul fenomen de „maternitate adolescentină”, cum este numit de sociologi şi demografi. „Această situaţie mă trimite cu gândul la posibile cazuri sociale, mame minore care provin din medii defavorizate, marginalizate, excluse social, familii dezorganizate, cu educaţie precară, fără mijloace de informare, cu resurse puţine. Aici intervine rolul sociologilor, psihologilor şi asistenţilor sociali să investigheze problema maternităţii adolescentine şi să propună strategii, programe, măsuri concrete de intervenţie psihosocială. În concluzie la această analiză statistică descriptivă, realizată chiar de Ziua Copilului, ca sociolog atrag atenţia la problema copiilor născuţi de mame minore, la copiii născuţi în afara căsătoriei, care reprezintă 26,60% din total născuţi-vii, la copiii care nu sunt cuprinşi în nicio formă de educaţie şi învăţământ, la faptul că sărăcia afectează într-o măsură mai mare copiii decât adulţii şi vârstnicii, la minorii care execută pedepse privative de libertate şi la ceilalţi minori care au fost condamnaţi. În rest, să medităm la cuvântul de învăţătură adresat de Papa Francisc prezent la Iaşi, de Ziua Copilului, să avem grijă de copii şi tineri care reprezintă viitorul nostru, de oamenii aflaţi în nevoie, săraci, bolnavi, marginalizaţi sau excluşi sociali, de persoanele vârstnice, de toţi cei care au nevoie de compasiunea şi ajutorul nostru”, a declarat Ciprian Iftimoaei.
Se nasc mai mulţi băieţi decât fete
Deşi se confirmă faptul că, momentan, la Iaşi se nasc mai mulţi băieţi decât fete (din totalul de 202.914 copii 104.131 băieţi şi doar 98.783 fete), sociologii susţin că distribuţia aceasta se egalizează pe parcursul vieţii, iar la final, când generaţia respectivă ajunge spre sfârşitul vieţii, sunt mai multe femei decât bărbaţi - procentele se inversează în favoarea femeilor care au speranţa medie de viaţă la naştere mai mare cu circa 5 ani decât bărbaţii. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau