Un fost angajat la CJ Iaşi nu poate justifica 180.000 de euro

2consilier

Dimensiune font:

| 23-11-2022 09:59

Este vorba de Mihai Amarandei, fost consilier al ministrului Agriculturii, ulterior consilier personal preşedintelui CJ din 2020, Maricel Popa

 

 

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Mihai Amarandei, fost consilier personal la Cabinetul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, nu poate justifica o avere de peste 180.000 de euro. Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 188.193 euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei, în perioada exercitării funcţiei de consilier.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei.

În ultima declaraţie de avere depusă în august 2022, Mihai Amarandei a menţionat că deţine şase terenuri (peste 14.000 mp teren agricol şi aproape 4.000 mp intravilan) şi trei case (cu suprafeţe de 276 mp, 245 mp şi 286), având venituri anuale de 80.000 lei.

Amarandei a fost consilierul lui Petre Daea pe timpul Cabinetului Dăncilă, însă după căderea Guvernului, a ajuns consilierul personal al şefului CJ Iaşi, Maricel Popa. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Sacoșa cu sacoșe, un destin al plasticului bine împachetat. „Comoara” ascunsă din fiecare casă
27/11/2024 18:26

Romanii au un talent aparte pentru a transforma orice obiect obisnuit intr-un simbol cultural. Nimic nu ilustrează mai bine această artă decat faimoasa „sacosă cu sacose”, un obiect venerat in a ...

Muncă de acasă: visul modern sau „coșmarul
27/11/2024 17:28

Era work-from-home, o perioadă care a transformat nu doar locurile de muncă, ci si insăsi ideea de muncă, este in plin avant. Dintr-o dată, granita dintre profesional si personal a fost mutată – sau ...

Bătălia de la prânz: Sandwich-ul de acasă vs. shaorma de la colț
27/11/2024 17:25

  La ora pranzului, multe scoli si licee din Iasi devin un adevărat camp de luptă culinară. Într-un colt, stă sandwich-ul de acasă, modest si incărcat de amintiri ale mamelor grijulii. Î ...

Omagiu lui Nicolae Iorga, la 84 de ani de la moarte
27/11/2024 10:30

Marele istoric şi om politic Nicolae Iorga va fi omagiat, miercuri, cu prilejul implinirii a 84 de ani de la moartea sa, au anunţat reprezentanţii Muzeului Judeţean Botoşani. De la ora 13,00, la Casa Memo ...

Tinere voci, în recital la Palatul Culturii
27/11/2024 10:17

Complexul Muzeal National Moldova Iasi, in parteneriat cu Universitatea Natională de Arte „George Enescu” Iasi - Facultatea de Interpretare, Compozitie si Studii Muzicale Teoretice, invită publicu ...

Festivalul Internațional de Colinde al Diasporei – O sărbătoare a tradițiilor și unității românilor din întreaga lume
27/11/2024 10:10

Pe 1 decembrie 2024, de Ziua Natională a Romaniei, Ateneul National din Iasi alături de Asociatia „La Chorale Saints Archanges” din Paris si Asociatia Culturală Educatie ReCreatie, cu sprijinul P ...

 Comunicat de presă. Patinoarul Palas Ice se deschide miercuri. Vino împreună cu cei dragi și bucurați-vă de magia gheții!
27/11/2024 09:44

 Comunicat de presă. Patinoarul Palas Ice se deschide miercuri. Vino impreună cu cei dragi si bucurati-vă de magia ghetii! Asteptarea a luat sfarsit, iar iubitorii ghetii sunt invitati miercuri, 2 ...

Cursa de la ghișeu: De ce o hârtie poate strica o zi întreagă?
27/11/2024 08:51

În Iasi, orasul cultural plin de istorie si studenti, se desfăsoară zilnic o competitie tăcută, dar intensă: cursa de la ghiseu. O cursă in care nu contează atat viteza, cat răbdarea, creativitate ...

Coșmarul catalogului digital. Elevii își doresc înapoi vremurile când notele se puteau „pierde” accidental
27/11/2024 08:46

Într-o sală de clasă plină de viată, linistea se sparge cand tableta profesorului luminează cu un sunet distinctiv. Elevii isi intorc privirile curioase spre ecran, anticipand deja ce urmează. &bdqu ...

Prețuri uriașe la ședințele foto de Crăciun
27/11/2024 07:59

  În ultimii ani, tot mai multi ieseni au inceput să apeleze la serviciile fotografilor in perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, acestia au deja programul extrem de incărcat, dar multe persoa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei