Un ieşean a scăpat de condamnare după ratarea unei lovituri de cârjă

2carja

Dimensiune font:

| 20-06-2022 07:30

* femeia a dormit cu furculiţele sub pernă * individul n-a fost de acord cu ordinul de protecţie, deoarece fosta lui soţie îi dă de mâncare şi îi cumpără bere în fiecare zi


 Svetlana, o tânără venită din Republica Moldova, a fost căsătorită cu Paul până la începutul acestui an. În urma relaţiei dintre ei au rezultat doi copii, unul în vârstă de un an, celălalt are aproape trei. Menajul începuse bine, aveau ceva pământ într-un sat din comuna Comarna, mama lui Paul i-a ajutat cu bani, cei doi soţi izbutind să ridice o casă de toată frumuseţea. Din nefericire, căsnicia s-a destrămat în ianuarie, de comun acord. Svetlana a insistat să mai rămână acolo până în august, când va rezolva problemele cu paşapoartele copiilor şi se va putea întoarce în Basarabia, unde se află toată familia ei. Hotărâseră să vândă casa, să împartă banii şi să se despartă la modul civilizat.

În aprilie, cei doi au fost victimele unui accident de circulaţie şi totul s-a schimbat. Femeia a scăpat uşor, cu nişte răni superficiale, dar el a ajuns în scaunul cu rotile şi dependent de cârjă. Relaţiile dintre ei s-au deteriorat şi mai tare. Mai ales după ce Paul a spus că nu mai e de acord să se vândă casa. Au urmat şicanări reciproce, certuri, dar nu violenţe. Acestea din urmă au izbucnit în după-amiaza de 1 iunie. Copiii dormeau, Svetlana stătea în living şi se uita la televizor, Paul tocmai ieşise de la baie, era un pic cam ud între picioare, de-acum fosta soţie l-a ironizat. În replică, Paul a aruncat cu cârja, dar n-a nimerit, iar reculul l-a făcut să aterizeze în fund, pe pardoseală. Răcnind de furie şi de durere, s-a apucat s-o ameninţe pe Svetlana cu moartea. Nu mai avea cârja la el, dar scaunul cu rotile putea fi o armă eficientă.

Drept urmare, femeia s-a refugiat în dormitor, dar nu înainte de a se înarma. A luat toate furculiţele din bucătărie şi le-a pus sub pernă. N-a mai fost nevoie să le folosească. Paul a golit o sticlă de vodcă şi a mers la somn. Îşi recuperase cârja şi a lăsat răzbunarea pentru a doua zi. Nu s-a mai întâmplat. Svetlana a ieşit pe geam şi s-a dus glonţ la Judecătorie, cerând emiterea unui ordin de protecţie, evacuarea lui Paul din locuinţă, precum şi condamnarea acestuia pentru „violenţe în familie”.

Procesul a început imediat, iar la dezbaterile pe fond reclamanta a spus „cu sinceritate că pârâtul nu a mai agresat-o din ianuarie de când a divorţat”, episodul din 1 iunie fiind unul izolat, fără urmări, întrucât cârja aruncată n-a nimerit-o. De partea cealaltă, cuvântarea lui Paul a stârnit hohote de râs în rândul celor prezenţi în sala de judecată. Omul a spus că nu-i de acord cu ordinul de protecţie pentru că fosta lui soţie îi dă de mâncare şi îi cumpără bere în fiecare zi. Aspect confirmat imediat de Svetlana.

Sentinţa a fost una cât se poate de logică. „Situaţia conflictuală dintre părţi este întreţinută de decizia acestora de a trăi în continuare în aceeaşi casă, deşi sunt divorţaţi, însă prezenta procedură nu are drept scop aplanarea conflictelor domestice sau rezolvarea disputelor privind partajul bunurilor comune, reclamanta având în acest sens alte mijloace legale”. I-a fost respinsă cererea, s-ar fi lăsat cu condamnare dacă Paul ar fi nimerit lovitura de cârjă. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Dezastru la simularea Evaluării Naționale, în județ - Opt din zece elevi au luat note sub 5 la Matematică!
15/01/2025 16:33

La simularea Evaluării Naţionale organizată in luna decembrie de Inspectoratul Şcolar Judetean Iasi, 80,3% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au luat note sub 5 la Matematică, iar 54% dintre ...

  Abandonul școlar, combătut cu programul „Masa caldă”
15/01/2025 14:34

Într-un peisaj educational marcat de provocări diverse, programul „Masa caldă” se conturează ca o solutie eficientă pentru reducerea abandonului scolar. Initiat cu scopul de a sprijini ele ...

Câștigătorii Galei Premiilor Naționale „Eminescu
15/01/2025 10:08

La Teatrul Mihai Eminescu din Botosani a avut loc aseară Gala Culturii Nationale. În cadrul evenimentului au fost acordate trei distinctii. Premiul National pentru traducere din literatura romană ...

S-a furat sistemul de evacuare a apelor pluviale al Variantei Ocolitoare Bârlad/ 49 m de țeavă sustrași de la pasajul aflat în lucru
15/01/2025 09:28

Hotii au sustras sistemul de evacuare a apelor pluviale a Variantei Ocolitoare Barlad. Compania de Administrare a Infrastructura Rutiere a anuntat, marti, evenimentul nedorit, petrecut pe 11-13 ianuarie 2025. I ...

Incendiu la Depozitul de colete Sameday, din Miroslava
15/01/2025 08:54

Un depozit al unei firme de curierat, aflat in satul Brătuleni, comuna Miroslava, a fostcuprins de flăcări, in această dimineată. „Forte si mijloace de interventie din cadrul Detasamentului 1 de Pom ...

Spărgătorul a ţâşnit din W.C., apoi a furat bomboanele şi parfumurile victimei
15/01/2025 07:59

 Intra pe geam, ţaşnea din W.C., pătrundea in celelalte incăperi, inşfăca la repezeală ce-i pica la indemană, lucruri de volum mic, să incapă uşor in buzunare, să nu bată la ochi, apoi ieşea ...

Un ieşean a devastat barul şi l-a bătut pe barman. A fost nemulţumit de whisky
15/01/2025 07:58

 De ziua lui, Claudiu C. şi-a invitat fratele şi un prieten pentru a petrece la un local din Copou, unul cu program de noapte. S-au aşezat la o masă din dreapta barului şi au comandat trei pahare de w ...

Un ieşean a luat câţiva pari în cap și s-a ales cu 25.000 lei
15/01/2025 07:57

 Florin C. din Bosia a zăcut in spital o lună şi jumătate, după ce a fost bătut zdravăn de doi consăteni de-ai săi, Eugen G. şi Marian C. Seara, puţin inainte de a se lăsa intunericul, chiar in ...

Hoţ dovedit, prins în flagrant, apoi achitat!
15/01/2025 07:56

 Fapta care a făcut obiectul acestui dosar s-a petrecut pe 9 noiembrie 2020, cand Dumitru G. a intrat intr-un magazin Lidl, şi-a indesat in buzunare mai multe poduse alimentare, in valoare totală de 135 ...

„Tinerii simt că literatura este o poveste vie care se scrie cu ei și despre ei și asta îi deschide ca oameni”
15/01/2025 07:51

Ce moment mai bun decat Ziua Culturii Nationale, in care il celebrăm pe inegalabilul Mihai Eminescu, puteam alege pentru un dialog despre literatură? Într-o astfel de zi, interviul cu Lavinia Ungureanu, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei