O femeie a născut copilul altei persoane. Cum a fost posibil. "Suntem devastați"
Dimensiune font:
O femeie a născut, fără să știe, copilul altei persoane.
O femeie din Australia a adus pe lume copilul altei persoane, fără să știe, după ce o clinică de fertilitate din Brisbane, Queensland, i-a implantat din greșeală embrionii unei alte femei. Incidentul a avut loc la clinica Monash IVF și a fost pus pe seama unei erori umane, potrivit presei australiene.
„Toți cei de la Monash IVF sunt devastați de greșeala comisă,” a spus Michael Knaap, directorul general al clinicii, adăugând că întreaga echipă a clinicii se simte profund afectată de incident, scrie BBC.
„În numele Monash IVF, vreau să-mi exprim regretul profund pentru ceea ce s-a întâmplat,” a declarat Michael Knaap.
Pacienții s-au ales cu scuze
Problema a ieșit la iveală în luna februarie, atunci când părinții biologici ai copilului au solicitat transferul embrionilor lor congelați către o altă clinică. În urma verificărilor, s-a constatat că un embrion provenind de la un alt cuplu fusese dezghețat și implantat din greșeală în altă pacientă, ceea ce a dus la nașterea copilului.
Clinica a declanșat imediat o anchetă internă și susține că este vorba despre un incident izolat. Totodată, reprezentanții Monash IVF au informat autoritățile competente, inclusiv Comitetul de Acreditare pentru Tehnologia Reproductivă, precum și noul organism de reglementare a tehnologiilor de reproducere asistată din Queensland.
„În momentul în care am aflat ce s-a întâmplat, am activat echipa de management pentru situații de criză. În decurs de o săptămână, clinica din Brisbane a început să se întâlnească cu pacienții afectați pentru a-și cere scuze și a le oferi sprijin,” a mai precizat compania.
Precedente controversate
Nu este prima oară când Monash IVF se confruntă cu probleme de acest tip. Anul trecut, clinica a plătit despăgubiri în valoare de 56 de milioane de dolari australieni către aproximativ 700 de foști pacienți, după ce embrionii lor au fost distruși în urma unor teste genetice eronate.
O anchetă a arătat că aproximativ 35% dintre embrionii distruși erau, de fapt, normali și aveau potențialul de a duce la o sarcină viabilă.
Ce înseamnă fertilizarea in vitro (FIV)
Fertilizarea in vitro presupune prelevarea ovulelor din ovarele unei femei, fertilizarea acestora cu spermă în laborator, iar ulterior, introducerea embrionilor în uter. Este un proces costisitor și, adesea, cu rezultate incerte.
Potrivit unui raport al Universității din New South Wales, în anul 2021 s-au născut 20.690 de copii în Australia și Noua Zeelandă prin fertilizare in vitro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau