Un narcoman ieşean l-a invitat la el acasă pe un procuror DIICOT şi i-a oferit o ţigară cu cannabis!
Dimensiune font:
Deocamdată e încă liber, dar îl paşte o pedeapsă cu executare. S.R. e un narcoman îndârjit, mare fan cannabis, fusese prins în fapt de două ori. Drogat zdravăn, în locuri publice. Prima dată, în mai, anul trecut,după miezul nopţii, în Parcul Copou. O patrulă de la Poliţia Locală l-a văzut zăcând pe o bancă. Părea că agonizează. Îngrijoraţi, agenţii s-au repezit să-i ofere primul ajutor. L-au ridicat, l-au studiat, S.R. pierduse complet orientarea în timp şi spaţiu. Şi-a revenit, cât de cât, în fire, a aprins o ţigară artizanală, fumul scos avea un miros foarte pătrunzător, de cadavru intrat demult în putrefacţie, poliţiştii i-au smuls chiştocul dintre buze, au făcut proces verbal şi au dus corpul delict la analiză. Indubitabil, ţigară cu mai mult cannabis, decât tutun.
Câteva zile mai târziu, a recidivat. În cursul amiezii, în parcul din Târgu Cucu. După ce a fumat jumătate de ţigară, s-a ridicat brusc de pe bancă şi a luat-o în sprint haotic. Se prăbuşea, se ridica, era indiferent la lovituri, n-avea deloc o direcţie clară. Iarăşi au intervenit poliţiştii. Care l-au oprit, l-au ţinut să nu cadă şi l-au percheziţionat corporal. „Două ţiple din staniol, conţinând un produs vegetal de culoare verde oliv, sub formă de muguri”, au consemnat aceştia în procesul verbal. Al doilea pe numele lui S.R., în nicio săptămână. Şi pe acelaşi subiect, deţinerea de droguri.
Conform legislaţiei în vigoare, dosarul a ajuns la DIICOT, cei de aici au trimis pe teren un investigator sub acoperire. Să vadă ce şi cum, să strângă probele necesare inculpării suspectului.
Cei doi s-au împrietenit, narcomanul l-a invitat pe anchetator acasă, în apartamentul lui din strada Prof.Paul, zona Pădurii, a desfăcut o sticlă cu vin şi i-a oferit musafirului o ţigară cu cannabis. Apoi i-a prezentat depozitul. Un sertar de la birou, unde erau înşirate, pe o coală A4, 6,38 grame de cannabis.
Procurorul DIICOT a filmat totul, a plecat şi a sunat la poliţie. A urmat încă percheziţie, S.R. a fost iarăşi prins în fapt, dosarul penal a trecut, miercuri, 22 ianuarie, de camera preliminară, urmează procesul. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau