Vaccinul Pentaxim lipseşte din spitalele vasluiene
Dimensiune font:
Lipsa acestuia lasă neimunizaţi sute de minori
Peste 1.700 de copii din judeţul Vaslui sunt neimunizaţi împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi meningitei virale, din cauza crizei de vaccin Pentaxim cu care se confruntă autorităţile sanitare vasluiene de aproape patru luni. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), niciun medic de familie din judeţ nu mai are vaccinul Pentaxim, care trebuie administrat obligatoriu copiilor la vârsta de patru luni şi un an. Autorităţile sanitare spun că au epuizat stocurile de Pentaxim încă din luna iulie, iar de atunci DSP a mai primit doar 530 de doze, cantitate insuficientă. În aceste condiţii, peste 1.700 de copii au rămas neimunizaţi în judeţul Vaslui. „De la 1 octombrie s-a modificat schema de tratament, astfel încât jumătate dintre copiii neimunizaţi vor primi un alt vaccin, iar 870 de copii care au împlinit vârsta de un an în ultimele patru luni, de când nu mai există pe stoc vaccinul Pentaxim, vor fi imunizaţi când va veni acest vaccin”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP, Mihaela Topliceanu. DSP-ul a informat Ministerul Sănătăţii despre criza de Pentaxim, însă nu a primit niciun răspuns.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau