Vin banii pentru pasajul Socola şi strada Aurel Vlaicu

Dimensiune font:

| 15-08-2022 12:59

Aceasta din urmă este în curs de finalizare, fiind finanțată până acum de la bugetul local * lucrările la pasajul Socola vor începe odată cu cele derulate la Şoseaua Bucium


Județele Iași, Maramureș, Neamț și Vaslui sunt ultimele judeţe care se alătură altor 37 prezentate pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ca fiind beneficiare ale investiților derulate prin intermediul Programul „Anghel Saligny”. Pentru judeţul Iași au fost aprobate spre finanțare 127 de obiective de investiții, în valoare totală de 1.512.562.828,33 lei. În aceşti bani sunt cuprinse şi cele două investiții din municipiul Iași, este vorba de proiectul „Reparații capitale infrastructură pasaj superior Socola” (37.314.336,27 lei) și „Modernizare străzi în municipiul Iași - strada Aurel Vlaicu, tronson cuprins între intersecția cu strada Ion Creangă până la limita U.A.T. Iași” (5.685.663,73 lei). „Iată că, în ciuda criticilor gratuite lansate la inițierea acestei linii de finanțare, Programul Anghel Saligny vine cu alocări financiare substanțiale pentru proiecte foarte importante pentru comunitățile din întreaga țară. În ceea ce privește orașul nostru, cele două proiecte vin să răspundă nevoilor și așteptărilor a zeci de mii de ieșeni care locuiesc sau muncesc în zonele Bucium și Dancu. Dacă lucrările la strada Aurel Vlaicu sunt în curs de finalizare, licitația pentru modernizarea Pasajului Socola va fi lansată în curând. Mulțumesc Guvernului României pentru acest sprijin și am încredere că bunele relații de colaborare vor continua!”, spune primarul Mihai Chirica.

Pasajul Socola, la pachet cu Şoseaua Bucium

Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de Consiliul Local în cursul lunii iulie a anului trecut, modernizarea infrastructurii pasajului suprateran Socola are o valoare estimată la 38.012.156,12 lei. Lucrările, a căror durată este prognozată la 18 luni, vor include reabilitarea pasajului, creșterea de la patru la cinci a numărului benzilor de circulație (două benzi de circulație de 3,5 metri lățime pe sensul Socola - Centru, trei benzi de circulație de 3,5 metri lățime pe sensul Centru - Socola și două trotuare pietonale de 2 metri lățime), creșterea gabaritului și a clasei de încărcare.

Pasajul a fost construit în anul 1960 și are o lungime de 450,70 metri. Suprafața carosabilului modernizat va fi de 10.560 metri pătrați, iar cea a trotuarelor modernizate de 1.750 metri pătrați.

În această perioadă, municipalitatea a demarat și modernizarea șoselei Bucium. Licitația pentru încredințarea lucrărilor a atras trei oferte și a fost adjudecată recent de Conest SA, pentru o sumă de 22.022.406,96 lei, cu TVA. Durata estimată a lucrărilor este de 24 de luni. Primele lucrări au început în zona Institutului de Psihiatrie Socola.

Lungimea șoselei este de 3.436 metri, între intersecția cu bulevardul Poitiers și cea cu stradela Păun, și o lățime cuprinsă între 11 și 14 metri. Investiția presupune modernizarea drumului, reabilitarea podului Bucium (peste pârâul Vămășoaia, cu o lungime de 19 metri și o lățime de 20 metri), modernizarea instalației de iluminat, precum și amenajarea de piste pentru biciclete.

Pe Aurel Vlaicu s-a lucrat cu bani de la bugetul local

Lucrările de modernizare a străzii Aurel Vlaicu, între intersecția cu străzile Ion Creangă și Ignat și limita administrativă a Municipiului Iași, sunt în curs de finalizare. Investiția a fost finanțată până acum de la bugetul local și are o valoare de 11.670.772,60 lei.

Modernizarea străzii Aurel Vlaicu se derulează în două etape / tronsoane: tronsonul I (cu linie de tramvai), cu o lungime de 2.367 metri și o lățime între 11,6 și 14 metri, respectiv tronsonul II (fără linie de tramvai), cu o lungime de 538 metri și o lățime între 9 și 11 metri și pe care este amplasat și podul Aurel Vlaicu, obiectiv demolat și reconstruit în cadrul aceluiași contract.

Investiția vine în completarea lucrărilor incluse în proiectul cu finanțare europeană „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”, deja finalizat, care are o valoare totală de 104.022.631,88 lei și include modernizarea a 2.460 de metri de cale dublă de rulare între intersecția străzilor Vasile Lupu și Aurel Vlaicu și limita intravilanului municipiului Iași, construirea a opt stații de transport public, reabilitarea podului Ciurchi II, reabilitarea trotuarelor și a spațiilor verzi, precum și achiziționarea a patru tramvaie ultramoderne Bozankaya.

Totodată, continuă lucrările în cadrul proiectului „Reabilitare cale de rulare tramvai Limita municipiului Iași – Rond Dancu”, care presupune reabilitarea căii de rulare a tramvaielor pe o distanță de 650 de metri de cale simplă de rulare, din care 225 de metri de cale dublă de rulare în aliniament și 200 de metri în Rondul Dancu, precum și înlocuirea stâlpilor de susținere fir-contact și înlocuire fir-contact. Lucrările sunt executate, cu finanțare de la bugetul local, de asocierea Mari Vila Com SRL – Conest SA în cadrul unui contract în valoare de 13.779.819,32 lei. Lucian STATE

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:12

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Incendiu la Bacău. O persoană a murit
12/04/2025 10:08

Un incendiu violent a izbucnit in noaptea de vineri spre sambătă la o anexă a restaurantului Royal Garden din municipiul Bacău, soldat cu decesul unei persoane, scrie mediafax. Potrivit primelor informatii ...

Accident feroviar mortal la Podu Iloaie
11/04/2025 23:12

În urmă cu cateva ore, un accident feroviar a avut loc la Podu Iloaiei , unde un autoturism a fost lovit de tren. În urma accidentului, au fost inregistrate 3 victime. O victimă de sex masculin, ...

 Centura orașului Podu Iloaiei și cea a Iașului au intrat la minister, la avizare
11/04/2025 21:47

* după finalizarea etapei de avizare – aprobare de la la CNAIR si Ministerul Transporturilor, obiectivele vor fi predate către autoritătile locale ale judetului Iasi pentru demararea procedurilor pentr ...

Adio, fructe!
11/04/2025 21:46

* În judetul Iasi, temperaturile scăzute din aceste nopti de inceput de aprilie au provocat daune ireparabile, majoritatea speciilor fiind inflorite * chiar si cele mai rezistente specii - mărul, părul ...

 Ieșenii, abandonați în caz de război!
11/04/2025 19:05

* 1,22%  din cele 760.774 persoane rezidente in judet ar avea asigurat un adăpost in cazul unor bombardamente, de exemplu * dacă scoatem cifrele municipiului resedintă de judet din totalul capacitătii ...

 Lucrările la Podul de peste Prut debutează cu un festival
11/04/2025 19:03

 Romania a emis Autorizatia de Construire pentru Podul de Flori peste Prut de la Ungheni, executia lucrărilor urmand a incepe pe 26 aprilie, cu un festival chiar pe santier. Pe 26 aprilie 2025, in comuna ...

Recital Internațional de pian la Palatul Culturii din Iași: Tineri muzicieni din Europa evoluează pe scena „Henri Coandă
11/04/2025 17:23

Un eveniment muzical de exceptie va avea loc sambătă, 12 aprilie 2025, incepand cu ora 16:00, in eleganta Sală „Henri Coandă” de la Palatul Culturii din Iasi. Publicul este invitat să partici ...

Patru renumiți medici ieșeni, puși sub urmărire penală!
11/04/2025 14:00

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, profesorul dr. Grigore Tinică, şi alţi trei medici au fost puşi sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, pentru luare de mită in formă continuată ...

Școala ieșeană, în doliu. S-a stins unul dintre cei mai iubiți dascăli ai Iașului
11/04/2025 13:55

  Miercuri, după o viată implinită spre binele celorlalti, s-a stins unul dintre cei mai importanti dascăli ieseni ai ultimelor decenii: profesorul Dumitru Paraială. „Învătător care a c ...

Magia poveștilor prinde viață pe scenă – Săptămâna spectacolelor pentru copii
11/04/2025 12:00

Într-o atmosferă de poveste, scena devine locul unde personajele indrăgite din copilărie revin pentru a incanta inimile celor mici. Între 15 si 17 aprilie 2025, cei mai tineri spectatori sunt inv ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei