Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani. 29 octombrie în ţară şi în lume GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 9 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 29 octombrie 1914 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare
Regele Ferdinand şi Regina Maria. Zilele acestea a avut loc un mare eveniment politic, menit să influenţeze în mod hotărâtor şi neşovăielnic asupra îndrumărei definitive a politicei României faţă de războiul european. Iniţiativa a(u) luat-o cei mai eminenţi reprezentanţi ai culturei româneşti, secondaţi de ilustrul român Nicolae Filipescu. Efectul a fost fulgerător de mândru.
Sentinelele distinse ale Românismului au elaborat un memoriu şi l-au presentat Capului Statului. Într-un suprem elan de patriotism şi identificat cu aspiraţiile ţărei, Suveranul a răspuns rostind cuvinte care vor rămâne pe veci întipărite în inimile generaţiei de azi şi a tuturor generaţiilor viitoare: „Nu pot avea alt sentiment şi alt ideal de cât acel al naţiunei române. D-nii profesori universitari au nu numai dreptul, dar şi datoria, să se amestece în marele mişcări ale neamului!”.
Aceste mari vorbe vor fi înscrise în litere de aur în istoria ţărei – căci pe când cei însărcinaţi cu conducerea marilor interese ale neamului ascund poporului o sumă de fapte şi de împrejurări pe care EL TREBUIE să le cunoască, pe când marii diplomaţi din guvern se feresc de a iniţia opinia publică asupra mersului afacerilor noastre diplomatice, pentru ca ast-fel, spiritul public să se poată orienta într-un sens pe cât mai just posibil – Cel mai mare, de cât toţi cei mari din conducerea ţărei - vine şi indică opiniei publice drumul de urmat şi luminează poporul asupra celor de are de făcut.
Un nou transport de aur străin în ţară la noi. Intervenţia Ministrului Germaniei din Capitală. Ministrul Germaniei, Von Busche, a intervenit în mod oficial pe lângă guvernul nostru, să permită trecerea prin ţara noastră a unui nou transport de aur german pentru Turcia pe linia Predeal-Giurgiu. E vorba de o sumă de 75 milioane. Până acum guvernul nostru n'a dat încă autorizaţia cerută.
Noi victorii franceze la Dixmunden şi în regiunea Vailly. Comunicat oficial francez. „Eri, în Marea Nordului şi Lys, acţiunea a fost mai puţin violentă. Câteva atacuri parţiale ale inamicului au fost respinse spre Dixmunden, la nord est de Ypres. La rândul nostru, am luat ofensiva pe aproape întregul front şi am înaintat mai ales în regiunea de la nord, de Mesines, spre Soissons. Am înaintat de asemeni în regiunea Vailly şi pe ţărmul drept al Aisnei”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau