Ziua în care inimile au oprit timpul

În sufletul fiecăruia dintre noi este ascunsă o dorință nespusă: puterea de a opri timpul. Nu pentru a schimba lumea sau a inversa greșeli, ci pentru a trăi mai intens unele momente, pe care apoi să le păstrăm pentru eternitate. Tu ce-ai alege dacă ai avea o astfel de forță? Ce clipe ai așeza în suflet? Momentele în care întreaga familie era împreună, îmbrățișările persoanelor iubite, zâmbetele prietenilor?

Eu aș pune deoparte ziua de astăzi, în care am reușit să transform picăturile unei ploi mohorâte în fulgi argintii de zăpadă. E ca atunci când am sărbători frumusețea trecătoare a florilor de cireș, pe deplin conștienți că nu durează mult.

Am oprit timpul prin aprecierea profundă a momentului trăit alături de un grup de voluntare de la organizația Inner Wheel, care au oferit daruri pacienților aflați în Ambulatoriul de la IRO. „Unul dintre crezurile asociației noastre este prietenia. Ne dorim să ne implicăm activ în serviciul față de cei din jurul nostru. Ne propunem să ajutăm comunitatea prin proiecte, acțiuni de voluntariat și inițiative sociale. Ne-am dorit să le fim alături pacienților și să ne bucurăm împreună de sărbătorile de iarnă care bat la ușă”, au spus inițiatoarele acestui proiect plin de compansiune. Cu sprijinul donatorilor, asociația a oferit peste 30 de daruri (turbane, căni de ceai, cărți, vaucere pentru un atelier terapeutic, felicitări), răsplătite cu zâmbete calde.

Fiecare dar a fost dublat de dorința sinceră de a aduce un zâmbet și speranța că nimeni nu este singur. Pentru voluntari și pacienți, secundele nu s-au mai strecurat prin clepsidră, dovedind că fiecare dintre noi are puterea de a le opri prin modul în care alege să le trăiască.

Cumva, dorința de a ține timpul pe loc ne unește pe toți. Fie că este vorba de recăpătarea unor clipe pierdute sau de prețuirea celor petrecute cu cei dragi, această tânjire profund umană ne arată că cele mai prețioase momente sunt cele în care cu toții suntem parte a aceleași inimi. Sau cele în care reușești să transformi picăturile unei ploi mohorâte în fulgi argintii de zăpadă, care mi s-au topit pe obraji. Erau lacrimi de recunoștință pentru înțelegerea că bunătatea încă există în oameni.

Maura ANGHEL