O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal

interventie_ISU_Parchet

Dimensiune font:

| 20-05-2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere în cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat nişte documente, după care ar fi încercat să se sinucidă.

"La data de 20 iunie 2024, ora 10,36, Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în sediul unei instituţii publice din municipiul Vaslui, s-ar fi produs un incendiu. O femeie de 44 de ani, din Vaslui, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, pentru evaluarea stării de sănătate şi acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului sesizat şi dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Oana Şopu.

Femeia a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi se află în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a unităţii medicale.

"Pacienta este în ATI, intubată, ventilată mecanic, în comă, în stare foarte gravă", a precizat, pentru AGERPRES, directorul medical al SJU Vaslui, Laura Ionescu.

Un incendiu a fost înregistrat, luni, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă.

"Detaşamentul de pompieri a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea unui mic incendiu izbucnit într-o clădire din municipiul Vaslui, situată pe strada Mihail Kogălniceanu, precum şi pentru evaluarea şi acordarea primului ajutor unei femei. Până la sosirea echipajului de pompieri, incendiul a fost limitat de lucrătorii instituţiei, care au folosit mijloacele de primă intervenţie avute la dispoziţie. Femeia a fost găsită cu o marcă traumatică, în stare de inconştienţă, drept pentru care a fost preluată de echipajul ambulanţei de Terapie Intensivă Mobilă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Un tânăr din Iași s-a dat singur de gol pe rețelele sociale, după ce a comis 9 spargeri în 90 de minute
28/06/2024 00:48

Un tanăr si-a castigat notorietatea de „campion” al hotilor din Iasi după ce a comis 9 spargeri in doar 90 de minute. El si-a dus la indeplinire escapada purtand aceleasi haine care se văd in pozele sale ...

Accident grav în județul Bacău. Un autocar cu 20 de pasageri s-a ciocnit cu o mașină: 3 persoane inconștiente
28/06/2024 00:47

Un accident rutier grav s-a produs in această seară intre un autoturism si un autocar, in localitatea Harlesti, comuna Filipesti, judetul Bacău. In urma evenimentului rutier au rezultat 5 victime (din auto) ...

Ce pensii speciale mai încasează ieșenii - Eroii ieșeni ai Revoluției primesc, lunar, câte 1.000 de euro de la stat!
27/06/2024 23:35

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), la Iasi se regăsesc in evidentă si plată peste 14.000 beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale. Cele mai ...

Nunți ca-n filme, la Iași. Cum arată petrecerea perfectă, în 2024
27/06/2024 22:33

Cand vine vorba de nunti, moda se schimbă de la un an la altul, sustin cei care se ocupă de organizarea acestor evenimente. Astfel, anul 2024 a venit cu foarte multe noutăti, iar tinerii indrăgostiti din Ia ...

Un cioban, mai tare la bătaie decât doi horticultori
27/06/2024 22:32

* el cu ciomagul, ei cu bărdiţa şi cuţitul * n-a mai fost nevoie şi de intervenţia cainilor * mai tarziu, cateva kilograme de caş au reinstaurat pacea Vasile L. şi Gheorghe H. locuiesc intr-un sat din ...

Braconierii din Costuleni susţin că mistreţii erau deja morţi
27/06/2024 22:31

* cei şase indivizi aproape că au fost prinşi in flagrant de către Poliţia de Frontieră * veniseră cu maşina la marginea pădurii, aveau camere cu termoviziune, proiectoare, precum şi arme de vanătoar ...

Evaluarea Naţională - Aproape 300 de elevi ieșeni au absentat la examenul de Matematică
27/06/2024 22:30

Puţin peste 95% dintre elevii inscrişi la Evaluarea Naţională s-au prezentat in cele 167 de centre de examen din judet pentru a susţine cea de-a doua probă scrisă, cea de Matematică. La această probă ...

Război de culise între Olaf Scholz și Ursula von der Leyen: de la ce a plecat totul?
27/06/2024 16:33

Comisia Europeană (CE) urma să prezinte iniţial un raport scris cu privire la opţiuni in vederea finanţării unei consolidări a industriei europene a apărării, in cadrul summitului european de joi, ins ...

RAM, arhitectura comunității. Inovație, identitate și puterea competițiilor de excelență
27/06/2024 15:07

Arhitectura, in complexitatea sa, depăseste cu mult simpla constructie de clădiri. Reprezintă o expresie a identitătii, culturii si valorilor unei comunităti, avand capacitatea de a influenta starea de bin ...

Distracțiile de vară pentru copii. Aventuri și bucurii fără sfârșit
27/06/2024 15:05

Parcurile de distractii sunt destinatii preferate pentru familiile cu copii pe timp de vară. Acestea oferă o varietate de atractii si activităti care fac inima să bată mai repede si creează amintiri de ne ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei