ALERTĂ - Mai mulți primari, dați de ANI pe mâna procurorilor. Alți aleși locali au fost găsiți în incompatibilitate și conflict de interese

Dimensiune font:

| 28-12-2021 11:25

 Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 26 aleși locali. Printre aceștia, mai mulți primari, inclusiv primarul orașului Scornicești.

LUPU VASILE, Primar al Com. Popești, Jud. Iași - SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către LUPU VASILE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului de primar al comunei Popești (2016 – 2020), a încheiat cu Primăria comunei Popești, la data de 04 februarie 2020, un contract de vânzare-cumpărare în urma căruia a dobândit imobile în suprafață totală de 3000 mp.

COJOCARU GICU, Primar al Com. Cristian, Jud. Brașov - SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către COJOCARU GICU a infracțiunilor de conflict de interese prevăzută de art. 301 din Codul penal (text în vigoare până la data de 28.07.2017) și respectiv, a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul penal (text în vigoare începând cu data de 28.07.2017).

La data de 22 noiembrie 2016, COJOCARU GICU a încheiat în nume propriu un contract de asistență juridică cu un cabinet de avocatură. Ulterior, în exercitarea atribuțiilor de primar, COJOCARU GICU a încheiat la datele de 25 aprilie 2017 și 26 ianuarie 2018, două contracte de asistență juridică (semnate și aprobate de către acesta) cu același cabinet de avocatură, și a emis referate de aprobare la proiectele de hotărâre privind achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, asistență privind încheierea acestor contracte.

RACLARIU ALEXANDRINA, Primar al Com. Crăcăoani, Jud. Neamț - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de primar, a semnat Dispoziția privind numirea fiului acesteia în funcția de administrator public al comunei, pe o perioadă de 3 ani (05 ianuarie 2021 – 05 ianuarie 2024), precum și contractul de management aferent.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.

MICLE TRAIAN, fost Primar al Com. Avram Iancu, Jud. Bihor - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de primar, a încheiat o serie de acte care au produs un folos material pentru soția sa, încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

PRIOTEASA IOAN, fost Primar al Orașului Scornicești, Jud. Olt - SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către PRIOTEASA IOAN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul penal, întrucât, a semnat o serie de documente cu privire la societatea comercială în cadrul căreia soția acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, creând astfel un avantaj patrimonial pentru societate în sumă de 19.480 Lei.

AUREL GHEORGHIȚĂ, Viceprimar al Com. Coarnele Caprei, Jud. Iași - INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13 noiembrie 2020 – 12 februarie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de viceprimar și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

MURARU CĂTĂLIN PETRE, Viceprimar al Com. Hârtiești, Jud. Argeș și fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Hârtiești - INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2016 - 08 octombrie 2020, întrucât, a exercitat simultan cu funcția de consilier local și o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului com. Hârtiești, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

BUZOIANU VIOREL, Viceprimar al Com. Cuza Vodă, Jud. Călărași - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului 2016 – 2020 de viceprimar, a participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale C.L. prin care au fost aprobate impozitele și taxele locale pentru anii 2019, 2020, respectiv 2021 pentru Comuna Cuza Vodă, având un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor, întrucât deține împreună cu soția sa, o suprafață totală de 29,2797 ha de teren extravilan pe raza comunei Cuza Vodă.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228 din O.U.G nr. 57/2019, coroborat cu prevederile art. 70, art. 71 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

VLAD GHEORGHE, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Coteana, Jud. Olt - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului 2020 – 2024, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a C.L privind stabilirea impozitelor și taxelor locale precum și a taxelor speciale pentru anul 2021 fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba anularea taxelor pentru utilajele agricole prezintă un avantaj pentru sine, acesta deținând mai multe utilaje agricole.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 şi 71 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

VLĂSCEANU VASILE, Consilier local în cadrul C.L. al Com.Cuza Vodă, Jud. Călărași - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020) a participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale C.L. prin care au fost aprobate impozitele și taxele locale pentru anii 2019, 2020, respectiv 2021, pentru Comuna Cuza Vodă, având un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor, întrucât deține împreună cu soția, o suprafață totală de 48,4529 ha de teren extravilan pe raza comunei Cuza Vodă.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228 din O.U.G nr. 57/2019, coroborat cu prevederile art. 70, art. 71 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

TIMOFCIUC RĂZVAN, Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Iași , Jud. Iași - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea mandatului 2016 – 2020, TIMOFCIUC RĂZVAN a participat la deliberarea și adoptarea a două Hotărâri ale C.L. Iași privind nominalizarea reprezentanților Consiliului în C.A. ale unităților de învățământ preuniversitar din Mun. Iași pentru anii școlari 2018 – 2019, respectiv 2019 – 2020, în baza cărora soția persoanei evaluate a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și art. 228 din O.U.G nr. 57/2019 (în vigoare începând cu data de 05.07.2019).

DĂIAN ILIE, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Cut, Jud. Alba - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. din data de 14 februarie 2019, privind inițierea procedurii de închiriere prin atribuire directă a pășunilor aflate în proprietatea privată a comunei Cut, iar ulterior, la data de 25 februarie 2019 s-a încheiat contractul de închiriere între Primăria comunei Cut și asociația în cadrul căreia DĂIAN ILIE deținea la acea dată calitatea de membru fondator.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, 71 și 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011 şi cu prevederile art. 75, lit. b) și f) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

NEAGU ELENA, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Laslea, Jud. Sibiu - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului 2016 – 2020, a votat favorabil pentru adoptarea Hotărârii C.L. Laslea din data de 12 decembrie 2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, 71 și 77 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011 şi cu prevederile art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

PAȘCALĂU GHEORGHE, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Laslea, Jud. Sibiu - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. Laslea din data de 12 decembrie 2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral al comunei Laslea precum și a Hotărârii C.L. Laslea din data de 28 februarie 2019 privind stabilirea unor măsuri de administrare a pășunilor comunale în anul 2019, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 46 din Legea nr. 215/2001, prevederile art. 70, 71 și 77 din Legea nr. 161/2003, precum și prevederile art. 75, alin. (1) și (2) și ale art. 77, alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 393/2004.

NICOARĂ EMIL, Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Câmpia Turzii, Jud. Cluj - INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatelor de consilier local (2016 – 2020 respectiv 2020 – 2024), societatea comercială în cadrul căreia atât persoana evaluată cât și soția și fiul acestora au deținut sau dețin funcții și calități, a prestat servicii către o societate comercială înființată de consiliul local în valoare totală de 14.634 Lei și a furnizat o serie de produse către o altă societate comercială înființată de consiliul local, în valoare totală de 161.587 Lei.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.

LAZEA DAN AVRAM, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Șibot, Jud. Alba - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), a participat la adoptarea Hotărârii C.L. Șibot din data de 18 decembrie 2018 privind completarea art. 4 al Hotărârii C.L. nr. 44/03 mai 2018, în baza căreia, la data de 21 decembrie 2018, a fost încheiat între Primăria comunei Șibot, reprezentată prin viceprimar (în calitate de proprietar) și persoana evaluată (în calitate de beneficiar) un contract de închiriere a unei suprafețe de 47.390 mp pajiște aflată în domeniul public/privat al comunei Șibot.

Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019).

ȚANCU CONSTANTIN, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Coteana, Jud. Olt - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului 2020 – 2024, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a C.L privind stabilirea impozitelor și taxelor locale precum și a taxelor speciale pentru anul 2021 fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba anularea taxelor pentru utilajele agricole prezintă un avantaj pentru sine, acesta deținând mai multe utilaje agricole.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 şi 71 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.

ILUȚ DIANA, fost Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Baia Mare, Jud. Maramureș - INCOMPATIBILITATE

În perioada exercitării mandatului de consilier local (29 octombrie 2020 – 07 mai 2021), societatea comercială în cadrul căreia ILUȚ DIANA deține funcția de administrator și calitatea de asociat a încheiat cu Clubul Sportiv Minaur Baia Mare (instituție aflată sub autoritatea Primăriei/Consiliului Local Baia Mare), 8 contracte de prestări servicii turistice și a emis 17 facturi fiscale în valoare totală de aprox. 173.950 Lei.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.

PAUL RADU VALENTIN, fost Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Brașov, Jud. Brașov - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local (2020 – 2024), societatea comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat/asociat unic și funcția de administrator, a încheiat la data de 14 decembrie 2020, un act adițional la contractul de servicii din data de 22 mai 2020 (aflat în derulare) cu o instituție subordonată C.L. al mun. Brașov, prin care s-au suplimentat serviciile pentru perioada 01 ianuarie – 30 aprilie 2021.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (2) și art. 91, alin. (3) din Legea nr. 161/2003.

SABADÎȘ ALIN – VASILE, fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Băsești, Jud. Maramureș - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), SABADÎȘ ALIN – VASILE a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. Băsești din data de 22 aprilie 2019 privind analiza contractelor de concesiune a pășunilor proprietate publică a comunei Băsești, în baza căreia a fost încheiat actul adițional la contractul din data de 12 mai 2014 între Primăria comunei Băsești (în calitate de concedent) și o asociație reprezentată de persoana evaluată (în calitate de concesionar), prin care se prelungește durata contractului inițial, pentru o perioadă de 2 ani începând cu luna mai 2019.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019) și cu prevederile art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019).

JOIȚA ION, fost Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Târgoviște, Jud. Dâmbovița - INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iunie 2017 – 19 octombrie 2020, întrucât, a exercitat simultan cu funcția de consilier local și funcția de Director general al unei societăți comerciale al cărei acționar unic este C.J. Dâmbovița, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

RĂDUȚU VICTOR DAN, fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Laslea, Jud. Sibiu - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea mandatului de consilier local (2016-2020) a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. Laslea din data de 12 decembrie 2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea, având un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în forma în vigoare până la 04.07.2019) și ale art. 75, alin. (1) și art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004 (în forma în vigoare până la 04.07.2019).

DANEȘ MIHAI, fost Consilier local în cadrul C.L. Sector 6 București - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local în cadrul C.L. Sector 6, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii din data de 11 decembrie 2018 în baza căreia 67 unități de învățământ preuniversitar de stat au încheiat contracte comerciale de furnizare produse (achiziții directe de bunuri pe bază de facturi), în valoare totală de 56.788,26 Lei, cu societatea comercială în cadrul căreia acesta a deținut calitatea de asociat și funcția de administrator.

Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70, 71 și 77 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și prevederile art. 75, lit. b) și c) și art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Totodată, menționăm faptul că în data de 20 septembrie 2021, Agenția Națională de Integritate a constatat și starea de incompatibilitate în cazul lui DANEȘ MIHAI, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, societatea comercială la care acesta deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat 67 contracte de furnizare produse cu unități de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 6 și 5 contracte de furnizare produse cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 (instituție publică aflată în subordinea C.L. Sector 6), în baza cărora societatea a încasat suma totală de 121.258,34 Lei.

HACMAN MIRCEA COZMA, fost Consilier local în cadrul C.L. al Mun. Rădăuți, Jud. Suceava - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local (27 noiembrie 2019 – 28 octombrie 2020), deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale C.L. al Mun. Rădăuți ce priveau societatea comercială de la care obținea venituri, încălcând astfel prevederile art. 228, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019.

GURGU ANIȘOARA, fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Gropeni, Jud. Brăila - INCOMPATIBILITATE ȘI SESIZARE PARCHET

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iulie 2019 – 25 octombrie 2020, întrucât, societatea comercială în cadrul căreia fiul său deținea calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat două contracte comerciale de executare de lucrări cu Primăria comunei Gropeni, în temeiul cărora această societate a încasat suma totală de 37.366 Lei, încălcând prevederile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.

Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către GURGU ANIȘOARA a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât în declarația de interese completată la data de 30 mai 2020 nu a menționat contractul încheiat cu Primăria comunei Gropeni de către societatea în cadrul căreia fiul său deține calitatea de asociat și funcția de administrator.

URSACHE IOSIF, fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Oțeleni, Jud. Iași - SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către URSACHE IOSIF a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, a votat pentru adoptarea Hotărârii din data 09 martie 2018 privind aprobarea executării de lucrări de reconstrucție baraj, drum perimetral și construcții anexe la iaz comunal Oțeleni, aflat în proprietatea publică a Comunei Oțeleni, județul Iași și completarea contractului de concesiune nr. 15 din 08.01.2003 încheiat între Consiliul Local Oțeleni și cumnatul persoanei evaluate.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. DANEȘ MIHAI, DĂIAN ILIE, GURGU ANIȘOARA, NEAGU ELENA și NICOARĂ EMIL nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:12

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Prezidențiale 2025 / Lavinia Șandru vrea ca statul să plătească despăgubiri victimelor abuzurilor administrative
11/04/2025 18:34

Lavinia Sandru (PUSL), propunere radicală in cursa prezidentială: despăgubiri de minimum 10.000 de euro pentru victimele abuzurilor autoritătilor Candidata Partidului Umanist Social Liberal la alegerile pr ...

Elena Lasconi, despre candidatura sa: Nu pot fi cumpărată și nu joc rolul unei monede de schimb
11/04/2025 18:30

Elena Lasconi reactionează după deciziile interne din USR: „Nu sunt de vanzare si nu voi fi folosită ca monedă de schimb” Vineri, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidentiale si presedi ...

Atenționare MAE: Manifestații de amploare în Belgrad și în alte centre urbane din Serbia
11/04/2025 18:21

Ministerul Afacerilor Externe le adresează un avertisment cetătenilor romani care se află in Serbia, intentionează să tranziteze această tară sau să se deplaseze spre/dinspre Serbia pe cale rutieră: in ...

Educația financiară nu mai este opțională, ci absolut esențială
11/04/2025 13:54

Presedintele interimar Ilie Bolojan consideră că alfabetizarea financiară reprezintă o conditie indispensabilă pentru buna functionare a unei societăti contemporane si bine organizate. Acesta a transmis, ...

Salariile unor bugetari din Guvern au crescut cu 7-8.000 de lei într-un an, ajungând la 30.000 lei
11/04/2025 12:01

Salariile unor bugetari din Guvern au crescut cu 7-8.000 de lei intr-un an, ajungand la 30.000 lei, arată ultimele date publicate de Secretariatul General al Guvernului (SGG), valabile pentru martie 2025, note ...

Ciolacu îl acuză pe Victor Ponta că atacă guvernul din care a făcut parte
11/04/2025 10:47

Premierul Marcel Ciolacu a transmis vineri, printr-un mesaj public, că Victor Ponta atacă dur actualul guvern, desi a făcut parte din el si a beneficiat de sustinerea PSD pentru a reveni in prim-planul polit ...

Lasconi îl întreabă pe Ponta: De ce ai sacrificat România pentru a salva Serbia?
10/04/2025 17:42

Presedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi că fostul prim-ministru Victor Ponta trebuie să ofere lămuriri publice după ce a recunoscut că a luat o decizie in favoarea Serbiei, cu efecte directe asupra u ...

Ciolacu îi solicită lui Victor Ponta să renunțe la candidatura pentru prezidențiale
10/04/2025 17:35

Premierul Marcel Ciolacu i-a transmis joi fostului prim-ministru Victor Ponta că ar trebui să renunte la intentia de a candida la alegerile prezidentiale, după ce acesta a afirmat public că, in 2014, a apro ...

DREPT va sesiza Parchetul pentru înaltă trădare în cazul lui Victor Ponta
10/04/2025 17:30

Vlad Gheorghe, liderul formatiunii DREPT, a anuntat că va inainta, impreună cu alti membri ai partidului, o plangere penală impotriva lui Victor Ponta, acuzandu-l de inaltă trădare. „Împreună ...

Pe cine va susține Donald Trump JR, așteptat în mai în România
10/04/2025 14:35

 Politologul Cristian Pirvulescu sustine că vizita in Bucuresti a lui Donald Trump jr chiar inainte de alegerile prezidentiale are o conotatie electorală evidentă. Profesorul sustine că, in opinia sa, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei