Ambasadoarea SUA la Bucureşti: Aşteptăm cu nerăbdare ca România să deschidă centrul de instruire F-16 și altor parteneri, în special pentru Ucraina

2

Dimensiune font:

| 27-07-2024 00:07

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, a participat vineri la ceremonia dedicată absolvirii primei serii de piloţi români instruiţi în cadrul Centrului European de Instruire F-16 de la Borcea, context în care a îndemnat ca respectivul centru să fie deschis şi militarilor ucraineni.

„Aşteptăm cu nerăbdare ca România să deschidă centrul de instruire şi altor aliaţi şi parteneri regionali, în special Ucraina”, a spus diplomatul.

Ea a afirmat că acest centru este remarcabil nu numai pentru că este primul de acest fel din Europa, ci şi pentru că „este un exemplu tangibil al roadelor parteneriatului şi colaborării dintre aliaţi”.

În acest sens, a amintit că Forţele Aeriene Regale Olandeze au furnizat până în prezent 14 avioane F-16 la Borcea.

„Acordul cu România de a opera aeronavele olandeze de la o bază românească şi de a desfăşura operaţiuni de instruire în spaţiul aerian românesc a reprezentat o etapă cheie în calea creării unui nou grup de piloţi F-16 instruiţi. Evenimentul de astăzi este încă un exemplu al hotărârii României de a fi lider în apărarea şi securitatea colectivă din regiunea Mării Negre – în acest caz, cu potenţialul de a permite capabilităţi de apărare aer-aer mult peste graniţele ţării, pe măsură ce viitoarele grupe de piloţi sunt instruite şi se alătură aviatorilor NATO”, a punctat ea.

Referitor la absolvenţi, Kavalec a arătat că aceştia au învăţat nu doar cum să opereze un avion de luptă avansat, ci şi cum să-l folosească în formaţii de echipă în timp ce execută tactici de zbor moderne aer-aer şi aer-sol. Potrivit ei, piloţii F-16 din România fac din ţara noastră „un contributor şi mai important în apărarea spaţiului aerian de pe Flancul estic al NATO”.

Totodată, a amintit de implicarea companiei americane Lockheed Martin în susţinerea centrului de instruire.

„Acest centru oferă pregătire de primă clasă pentru întreţinerea aeronavelor şi tot ceea ce este necesar pentru menţinerea unei operaţiuni de zbor de succes”, a mai afirmat diplomatul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
„Învățământul preuniversitar are nevoie, obligatoriu, de o reformă profundă”
21/11/2024 17:15

* consideră profesorul iesean Sergiu Enea, inspector general adjunct in cadrul ISJ, care candidează pentru un mandat de senator la alegerile parlamentare din decembrie Profesor cu un nivel ridicat de experti ...

Congresmen american: Biden a comis “un act de război neconstituțional” și “poate fi pus sub acuzare”. Mai mulți aliați ai lui Trump avertizează privind riscul declanșării unui “al Treilea Război Mondial”
21/11/2024 09:38

Potrivit congresmenului Thomas Massie, presedintele Joe Biden a incălcat Constitutia SUA si trebuie pus sub acuzare pentru că a autorizat folosirea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de actiune, f ...

CTP avertizază că istoria se repetă: „Iliescu=Ciolacu; V. Tudor=Simion; Isărescu şi Stolojan=Ciucă, Lasconi, Geoană”. Cine ar putea face diferenţa
21/11/2024 08:06

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a publicat, miercuri cateva reflecţii asupra alegerilor prezindenţiale de duminică, in contextul in care in cadrul dezbaterii organizate cu şase dintre candidaţii la Pre ...

Ilie Bolojan, poziție total diferită față de Nicolae Ciucă: Nu exclude o nouă alianță PNL-PSD
21/11/2024 08:03

Actualul presedinte al PNL, Nicolae Ciucă, a dat in scris faptul că liberalii nu vor mai face aliantă cu PSD. In schimb, Ilie Bolojan, cel care a fost nominalizat pentru functia de premier de către 3 partid ...

Cătălin Drulă: PNL este o instituţie capturată, s-a dat o lovitură de stat militară, acolo
21/11/2024 08:02

Fostul preşedinte al USR, Cătălin Drulă, a declarat miercuri, despre o viitoare colaborare cu PNL, că Elena Lasconi a spus că işi doreşte cu un PNL care nu va mai fi condus de Nicolae Ciucă, el arătan ...

Traian Băsescu, când a auzit despre Mircea Geoană: Hă, hă, hă! Dacă-l zdrucin puțin își pierde busola
21/11/2024 08:00

Fostul presedinte Traian Băsescu a izbucnit in ras cand a fost intrebat ce sanse are Mircea Geoană să intre in turul II la alegerile prezidentiale. Băsescu sustine că Mircea Geoană este un om politic foar ...

Traian Băsescu explică mizele retragerii lui Ludovic Orban: Jocul se schimbă din acest punct
21/11/2024 07:58

Fostul presedinte Traian Băsescu, cel despre care se zvoneste că l-a convins pe Ludovic Orban să se retragă din cursă si să o sustină pe Elena Lasconi, sustine că prin această mutare prezidentiabilul U ...

Grindeanu îl persiflează pe Ciucă, după convorbirea Ciolacu - Trump: 'De ce nu e bine, Bunelule?'
21/11/2024 07:56

Prim-vicepresedintele PSD, Sorin Grindeanu, a reactionat, marti seară, după ce candidatul PNL la alegerile prezidentiale, Nicolae Ciucă, a apreciat că nu i se pare potrivit să discuti cu Donald Trump inain ...

Parlamentul European a înlăturat blocajul: Roxana Mînzatu devine comisar european
20/11/2024 19:26

Parlamentul European a fost de acord să aprobe toate cele sapte nominalizări de comisari europeni, punand capăt săptămanilor de blocaj intre factiunile politice ale UE cu privire la componenta viitoarei Co ...

Cadou înainte de Crăciun: FT a anunțat data la care România intră în Schengen
20/11/2024 18:22

  Austria se pregăteste să aprobe ca Romania si Bulgaria să obtină acces deplin la Spatiul Schengen. Autoritătile de la Viena vor să renunte la dreptul de veto in ceea ce priveste con ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei