Ce i-a cerut Vladimir Putin lui Joe Biden ca să nu atace Ucraina
Dimensiune font:
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a denunţat marţi în convorbirea cu omologul său american Joe Biden potenţialul militar în creştere al NATO la frontierele Rusiei în legătură cu sprijinul său acordat Ucrainei şi a cerut "garanţii" că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde spre Est, potrivit AFP.
"NATO a făcut tentative periculoase de a utiliza teritoriul ucrainean şi a dezvolta potenţialul său militar la frontierele noastre şi de aceea Rusia are un interes serios pentru garanţii juridice fiabile care să excludă o extindere a NATO spre Est", subliniază Kremlinul într-un comunicat, după întrevederea caracterizată drept "deschisă şi profesionistă" între preşedinţii rus şi american.
Preşedintele rus i-a propus omologului său american ridicarea tuturor măsurilor restrictive vizând misiunile diplomatice ale celor două ţări luate în ultimele luni pe fondul tensiunilor între SUA şi Rusia.
"Partea rusă a propus anularea tuturor restricţiilor acumulate privind funcţionarea misiunilor diplomatice, ceea ce ar putea permite normalizarea altor aspecte ale relaţiilor bilaterale" ruso-americane, indică Kremlinul în acelaşi comunicat.
Conform comunicatului Kremlinului, cei doi şefi de stat au convenit ca responsabili ai celor două ţări să înceapă consultări cu privire la "problemele sensibile"legate de Ucraina, potrivit Reuters.
Este o eroare de a atribui doar Rusiei întreaga responsabilitate pentru tensiunile actuale în jurul Ucrainei, i-a spus Putin lui Biden, potrivit Kremlinului.
"Preşedintele Rusiei, cu exemple concrete, a ilustrat linia distructiva a Kievului, care vizeaza destructurarea completă a acordurilor de la Minsk şi a acordurilor încheiate în format Normandia şi şi-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la acţiunile provocatoare ale Kievului împotriva Donbasului", menţionează serviciul de presă al Kremlinului, citat de TASS.
Washingtonul, NATO şi Kievul acuză Moscova de concentrarea trupelor la frontiera cu Ucraina în vederea unui atac împotriva acestei ţări. Acest scenariu aminteşte de anul 2014 şi de anexarea rusească a peninsulei Crimeea, iar apoi de declanşarea în estul Ucrainei a unui conflict armat soldat deja cu peste 13.000 de morţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau