Introducerea certificatului verde, respinsă de Senat la un singur vot
Dimensiune font:
Proiectul de lege merge la Camera Deputaților care este for decizional decizională
Proiectul de lege care prevede introducerea certificatului verde COVID pentru personalul medical, dar și în cazul instituțiilor publice, inclusiv Parlamentul, și în clădirile de birouri a fost respinsă de Senat la un singur vot. Mai exact pentru adoptare, fiind lege organică, era nevoie de 68 de voturi pentru, iar în favoarea proiectului s-au pronunțat doar 67 de senatori. Proiectul de lege merge la Camera Deputaților care e decizională.
Doi senatori PNL s-au abținut, este vorba de George Scarlat și Alexandru Nazare.
Dezbaterile din Senat au fost la fel de tensionate precum cele din comisiile juridică și de sănătate de cu o zi înainte. PSD și AUR au reclamat că proiectul a fost introdus ilegal în plen, susținând că au existat vicii de procedură. După ce solicitarea AUR de retrimitere la Comisie a fost respinsă, fiecare grup parlamentar și-a prezentat punctul de vedere.
PSD a anunțat că va vota împotrivă, Adrian Streinu Cercel susținând că este de acord că trebuie luate măsuri, dar nu este normal ca testarea să se facă pe banii angajaților, iar persoanelor trecute prin boală, dar neînregistrate în sistem să nu li se recunoască acest lucru.
„Reglementările de azi sunt expresia unui stalinism feroce. Încercăm să ne întoarcem în dictatură? Cum să normalizăm aberația? Toată această lege de la un cap la altul este abominabilă”, a spus Claudiu Târziu de la AUR, susținând că avem de-a face cu un experiment și se încearcă introducerea obligativității vaccinării. El a fost combătut de PNL, USR și UDMR.
Un moment tensionat a fost și când la tribună a venit Diana Șoșoacă, acuzând puterea că a „întors România în epoca hitleristă”. Președintele de ședință, Anca Dragu, i-a tăiat microfonul. Diana Șoșoacă a continuat cu vociferările însă pe toată durata ședinței.
Ce s-a vrut
Comisiile reunite juridică şi de sănătate au aprobat, marţi, cu majoritate de voturi, propunerea legislativă privind introducerea certificatului digital COVID pentru angajații unor unităţi publice şi private, după ce ședințele acestora au fost întrerupte de delegația AUR condusă de copreședintele George Simion care a acuzat că lucrările sunt ținute secrete.
Potrivit formei iniţiatorilor, parlamentari de la PNL şi UDMR, propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).
Proiectul de act normativ prevede că personalul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau