Trupele Wagner sunt înlocuite cu un batalion de armeni: ‘ARBAT’ a primit ‘binecuvântare’ la Moscova; legături cu un proeminent om de afaceri
Dimensiune font:
O ceremonie de binecuvântare a avut loc în Biserica Apostolică Armeană din Moscova pentru luptătorii noului batalion armean ARBAT care sunt pe cale să lupte în Donbas de partea Rusiei, informează Ukrainska Pravda, citând canalele de Telgram și ZN.ua.
Canalele ruse de Telegram au postat poze și videoclipuri ale ceremoniei. Imaginile au fost postate pe Facebook de expertul militar azer Agil Rustamzade. La ceremonie a fost prezent și Armen Sarkisian, care este suspectat că ar fi organizat incitarea la violență în timpul protestelor din 2014 din Kiev și „trupele morții” care au vânat participanții la Revoluția demnității din Ucraina.
Publicația Ukrainska Pravda susține că, din 24 februarie 2022, Sarkisian jefuiește companii de pe teritoriile ocupate temporar de ruși.
Sarcina lui principală ar fi fost să formeze o nouă companie militară privată, care urma să fie sponsorizată de omul de afaceri ruso-armean Samvel Karapetian, care a fost și el la ceremonie.
Akhra Avidzba, comandantul așa-numitei Divizii Sălbatice din Donbas, a declarat că va fi un batalion cu drepturi depline care va lupta sub drapelul armean.
Comandantul batalionului Arbat, Haik Gasparian, a recunoscut că a câștigat experiență de luptă în Grupul Wagner.
Jurnalistul Viaceslav Veremii a fost ucis la Kiev în noaptea de 18-19 februarie 2014, în timpul protestelor.
Ancheta în cazul Veremii l-a numit pe Sarkisian drept unul dintre organizatorii bandelor care au vânat participanții la Revoluția Demnității, relatează sursa citată. Yuri Krisin, care a fost condamnat pentru atacarea jurnalistului, a depus mărturie împotriva lui.
Potrivit lui Krisin, el a primit 20.000 de dolari de la Sarkisian pentru terorizarea protestatarilor. Ulterior și-a retractat mărturia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau