Repetenţi până și la minciună

 

Dornic să mai crească procentul de promovabilitate la testele naţionale şi bacalaureat, Ministerul Educaţiei (sau al Învăţământului, depinde care denumire place mai mult la un moment dat) face simulări de mulți ani. Sau repetiţii, spuneţi-i cum vreţi, că tot la fel sună, iar rezultatele sunt aceleaşi. Dezastruoase, adică. În acest an sunt chiar mai multe, dar, din păcate, cu acelaşi final.

Toată lumea caută vinovaţii – unii dau vina pe sistem, că nu este stabil, permite modificări anual şi-i debusolează pe elevi; alţii arată cu degetul către profesori, că nu sunt motivaţi, că nu-şi fac treaba. Puţini sunt cei care se îndreaptă către tineri. Din punctul meu de vedere, eu de aici aş începe analiza – de la elevi şi i-aş întreba de ce nu le place cartea? Ca om care a învăţat toată viaţa, nu înţeleg de ce mulţi adolescenţi nu-şi văd interesul, cel de a deveni oameni pe picioarele lor, de a fi buni specialişti în orice domeniu ar lucra şi de a încerca să-şi facă viaţa mai frumoasă. 

Educaţia este un lucru important pentru fiecare om, iar neglijarea ei ne aduce în postura de a fi mereu codaşi în orice domeniu, inclusiv al vieţii personale. Mi-ar plăcea să văd în jurul meu tineri entuziaşti, dornici să-şi facă un viitor frumos, tineri pe mâinile cărora să ne lăsăm munca şi să fim siguri că vor transforma în bine locurile în care trăim. Mi-ar plăcea să văd pasiune în absolut tot ceea ce fac, fie că sunt meserii de top sau dintre cele de care toată lumea are nevoie. Din păcate, ceea ce văd nu-mi place. Sau nu-mi mai place.

Nu vreau să se înţeleagă că toţi trebuie să avem studii academice. Este nevoie şi de strungari, şi de zidari, şi de croitori şi bine ar fi ca toţi să-şi dea seama că nu contează ce faci atât timp cât faci cu pasiune, cu dăruire.

Rezultatele pe care le văd în fiecare an la bacalaureat ori testele naţionale nu fac decât să mă întristeze. Procentul de promovabilitate scade tot mai mult şi singurele statistici în creştere sunt cele legate de abandon şcolar, chiul, note proaste ori infracţionalitate juvenilă.

Sătui poate să mai treacă atâtea note proaste în catalog, inspectorii şi profesorii au pus la punct un plan de meditaţii gratuite, la care tinerii nu prea merg. Dascălii au găsit tot felul de metode ca să-i atragă spre carte, dar rezultatele nu prea se văd. Multor elevi nu prea le pasă şi vor doar să obţină o diplomă care să-i ajute să-şi găsească de muncă prin străinătate, să fie slugi pe la alţii în loc să-şi vadă de treabă acasă. Nu-i înţeleg pe mulţi dintre cei care nu au muncit nici măcar o secundă în viaţa lor, dar se plâng că în România nu-i de trăit fiindcă nu ai ce să faci. Ce-i drept, locuri de muncă sunt foarte puţine, multe sunt foarte prost plătite, dar sunt convinsă  că lucrurile s-ar schimba dacă fiecare dintre noi şi dintre cei care acum sunt pe băncile şcolii ar fi conştient de valoarea lui şi şi-ar dori cu adevărat să lase ceva în urma lui. Și ar crede mai mult în el și în valoarea lui, indiferent care este aceea!

Când e vorba de viaţă nu prea mai merg simulările – ai greşit, plăteşti şi nu ar trebui să uităm niciodată că singura avere care nu se poate reface este timpul, adică acei ani pe care elevii îi pierd prefăcându-se preocupaţi de educaţia şi devenirea lor. Ei nu îşi dau seama că astfel sunt corigenţi şi la materia care este cel mai uşor de învăţat – cea a minciunii.

Maura Anghel