Tu cât preț pui pe viață?

M-am gândit de multe ori când ne-om fi pierdut sufletele, care o fi fost momentul în care am ales să ne asemuim cu ființe fără inimă, când ne-am erijat în mici Dumnezei care decid care copil trăiește și care nu, care poate avea părinți și care nu, care poate fi fericit și care poate fi aruncat în haosul disperării. La gândurile astea m-au condus, ca de multe ori, cazurile de copii abandonați ori de micuți bolnavi care cerșesc nu milă, ci doar o frântură de viață și un zâmbet. Nu demult, preoții din toată țara au mărșăluit pentru viață, s-au alăturat tuturor celor care susțin adopțiile. Gândul lor a fost bun și poate ar trebui mai des să iasă în stradă, să vorbească mult mai mult despre importanța familiei, a cuibului în care trebuie să crească orice puști care să poată deveni om întreg. Părinții au un rol determinant în dezvoltarea unui copil, iar lipsa lor schilodește sufletele. Problema este că în România foarte mulți nu mai vor să devină părinți, li se pare o sarcină peste puterile lor. Tinerii spun că nu au locuri de muncă, nu au o casă și nici minimul financiar cu care să poată crește un copil. Sunt multe mame singure care au ales să-și lase bebelușul în grija statului fiindcă nu pot să aibă grija lui. Mai exact, să-l abandoneze. Altele fac coadă la cabinetele medicale pentru avorturi. Tabloul nu este trist, ci aproape de coșmar. Este suferință și din partea celor mari, și a celor mici. Există și persoane care și-ar dori enorm să aibă cine să le spună părinți, dar nu se poate decât prin adopție. Aici este o altă mare problemă – procedura prin care o familie poate înfia un prichindel este foarte greoaie și durează foarte mult. În plus, are un algoritm foarte complicat. În tot acest timp, mii de copii stau în pătuțuri de spital și așteaptă să li se găsească părinți compatibili. Singura căldură pe care o primesc este de la centrala termică, iar mângâierile sunt dozate doar la orele de masă și atunci când primesc scutece noi. Soarta unui copil care nu a simțit niciodată un suflet bătându-i lângă inimă nu e ușoară și doar Cel de Sus îl poate ajuta să fie o persoană echilibrată emoțional.
Nu poți să-i ceri să simtă iubire fiindcă el nu știe ce este acest sentiment.
Situația s-ar putea schimba dacă statul ar simplifica procedurile, dacă procesul adopțiilor s-ar derula mai ușor. Pe de o parte, au și cei de la București dreptate fiindcă au fost cazuri de persoane care au confundat un copil cu o marfă și au procedat exact ca la Protecția Consumatorului – l-au returnat din diferite motive. Dar este necesară încurajarea adopțiilor fiindcă astfel mulți copii și-ar găsi o familie în care să crească frumos, mulți părinți ar simți o împlinire prin faptul că au ajutat un suflet să-și atingă destinul. Iar preoții ar organiza marșuri de bucurie și de slăvire a vieții, nu de lămurire a femeilor să renunțe la avorturi. Ca toate aceste lucruri să fie posibile ar trebui să privim mai atent în noi și să ne întrebăm cât preț punem pe viața noastră și a celor din jur. Ar trebui să fie o sumă rotundă, mare, de la care nimeni să nu aștepte să primească rest.
Maura ANGHEL