Românii riscă să nu se mai poată trata în străinătate. Suma pe care o datorează statul român spitalelor din occident

20_11zon

Dimensiune font:

| 27-05-2024 15:18

România are datorii uriașe la unități medicale din străinătate unde a trimis pacienți cu grave probleme de sănătate care nu puteau fi tratați în țară, și din această cauză, în curând, am putea fi anunțați că nu mai suntem primiți în spitalele din străinătate.

Peste 340 de milioane de euro datorează România spitalelor din Germania, Franța, Italia sau Spania pentru servicii medicale acordate cetățenilor români. Așa a anunțat Valeria Herdea, președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care a precizat că trebuie să achităm facturi restante încă din 2015.

„Datoriile s-au acumulat mai ales pentru că în ultimii 5 ani statul a alocat mult mai puțini bani pentru aceste servicii decât a cerut Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, a explicat președinta CNAS.

Iar acum ni se cere să începem să ne achităm datoriile măcar în rate, dacă dorim să beneficiem în continuare de servicii medicale în alte țări. Practic, datorăm țărilor din UE peste 340 de milioane de euro pentru tratamentele oferite pacienților români. Cele mai mari datorii sunt către Germania (peste 130 de milioane de euro), urmată de Spania (aproape 50 de milioane de euro), Italia (43 de milioane de euro) și Franța (aproape 39 de milioane de euro). Conform acordurilor, facturile ar trebui plătite în cel mult 18 luni de la sfârșitul lunii în care pacientul a primit îngrijirile necesare, iar noi avem restanțe din 2015.

Cum s-a ajuns aici

„E foarte periculos că de fiecare dată apar astfel de atenționări în perioada estivală, când oamenii circulă ca turiști. Dacă circulă ca turiști în Europa, vă dați seama, mulți se bazează pe cardul de sănătate și pe calitatea de asigurat și se duc acolo fără să mai facă alte asigurări complementare. Și au fost situații în care oamenii au rămas datori, au trebuit să plătească direct acolo, s-au trimis bani din țară, s-au făcut împrumuturi. Nu este corect ce se întâmplă, statul român ar trebui să prioritizeze și aceste plăți”, a explicat Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

De asemenea, sunt mulți cetățeni români care își stabilesc domiciliul în afara țării fără a plăti o asigurare complementară în țara în care locuiesc.

„Sunt cetățeni români care beneficiază de asigurare de sănătate în România, dar acolo unde se duc nu mai beneficiază. Și acei pensionari, acele persoane sau persoane cu dizabilități care și-au fixat reședința în afară consumă o sumă destul de importantă de bani. Aici România este descoperită, în mod normal ar fi trebuit ca persoana respectivă să aibă grijă să își facă o asigurare acolo care să fie complementară, utilizând și calitatea de asigurat în România”, mai spune Vasile Barbu.

Un sistem sanitar manageriat prost

Partea proastă la noi este că sistemul de asigurări sociale de sănătate, deși aparent este unul foarte favorabil pacienților, în realitate nu este, pentru că introduce acel plafon care limitează.

„Bugetul se epuizează foarte repede. Avem inflație pe domeniul sănătății, dacă o calculăm cu atenție vom vedea că atinge cifrele uneori de 25, 30, peste 30% într-un număr mare de servicii sau produse. Cheltuielile în sănătate au crescut foarte mult atât la public, cât și la privat. Sunt multe aspecte care țin de un prost management al sistemului de sănătate și un prost management chiar al reglementărilor. Avem reglementări atât de stufoase, dar care nu au scopul de a ajuta”, subliniză Vasile Barbu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
O treime din populația globului este sedentară
26/06/2024 14:10

Aproape 1,8 miliarde de adulţi sunt expuşi riscului de a dezvolta boli precum cancer, accident vascular cerebral, demenţă şi diabet din cauza unui nivel insuficient de activitate fizică, iar această situ ...

O treime din populația globului este sedentară
26/06/2024 11:45

Aproape 1,8 miliarde de adulţi sunt expuşi riscului de a dezvolta boli precum cancer, accident vascular cerebral, demenţă şi diabet din cauza unui nivel insuficient de activitate fizică, iar această situ ...

Job de ospătar de acasă, o nouă oportunitate de muncă, dar o mare ciudățenie pentru clienți. Mai lăsam sau nu bacșiș la restaurant?
25/06/2024 14:04

Cine doreste un job de ospătar va putea să lucreze, mai nou, chiar din confortul propriei case! Slujba care nu se credea vreodată că va iesi din spatiul fizic se mută pe o platformă online. Inovatia vine ...

Pălinca și țuica din sticlele de plastic, o reală bombă cu ceas: Consumate, produc o 'furtună' în sistemul hormonal
25/06/2024 12:25

Un studiu inovator arată de ce consumul de alcool din sticle de plastic poate creste riscul de diabet de tip 2. O substantă chimică comună din sticlele de plastic si recipientele alimentare a fost asociată ...

Scolioza: cauze și opțiuni de tratament
23/06/2024 07:45

Scolioza: cauze si optiuni de tratament Scolioza este o afectiune caracterizată prin curbura laterală anormală a coloanei vertebrale (ia forma literei C sau S). Poate apărea la orice varstă, dar este m ...

Operat din răzbunare: Un tânăr de 20 de ani s-a trezit cu organele genitale amputate. 'Acum ești femeie, ne putem căsători'
20/06/2024 18:50

A adormit bărbat si s-a trezit femeie. Pentru tanărul in varstă de 20 de ani, viata a luat o intorsătură cel putin senzatională, cand a fost păcălit să se supună unei interventii chirurgicale, după c ...

Un cardiolog dă alerta: Aceste obiceiuri pot să te omoare, dacă afară e caniculă!
19/06/2024 15:45

Cardiologul Florin Mitu afirmă că, in această perioadă caniculară, persoanele hipertensive sau cele cu afecţiuni cardiovasculare trebuie să işi adapteze medicaţia in funcţie de aceste modificări ale ...

  Generația Alpha. Provocările sănătății într-o lume digitală
18/06/2024 14:43

  Generatia Alpha este un termen folosit pentru a descrie copiii născuti intre 2010 si 2025. Ei sunt urmasii Generatiei Millennials si sunt caracterizati printr-o familiaritate innăscută cu tehnologia ...

O investigaţie europeană dezvăluie cum ajung statele mici din UE să plătească mai mult decât cele mari pentru medicamentele inovative
17/06/2024 15:36

Pacienţii care suferă de cancer sau de alte boli grave realizează rareori că soarta lor poate depinde de inţelegeri secrete privind preţurile de decontare incheiate intre reprezentanţii statelor şi cei ...

Ziua mândriei autiste. Celebrând diversitatea neurocognitivă
17/06/2024 13:28

Sărbătorită anual pe 18 iunie, Ziua mandriei autiste este dedicată recunoasterii si celebrării autismului ca parte integrantă a diversitătii umane. Initiată in 2005 de organizatia „Aspies For Fr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei