Începând de luni, 1 martie, 130 de cabinete noi vor devei operaționale pentru vaccinarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTec, iar în următoarele 20 de zile se vor putea vaccina în aceste cabinete 156.000 de persoane, a anunțat vineri Comitetul de coordonare a vaccinării.
Conform sursei citate, capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi, iar programările pentru vaccinare vor putea fi făcute de sâmbătă, 27 februarie. Reamintim că în această etapă se pot vaccina persoanele cu boli cronice, cele cu vârsta peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.
Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.
Comitetul de coordonare a vaccinării mai anunță că vaccinarea personalului didactic continuă la nivel național, până în 10 martie, precum și vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidențiale, medico-sociale și a persoanelor fără adăpost. De asemenea, în paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.
Câte doze de vaccin a primit România
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșele curente, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
De la debutul campaniei de vaccinare, România a primit 2.152.949 de doze de vaccin, din care până joi, 25 februarie, fuseseră distribuite 1.439.111, iar în stoc sunt 713.838 de doze.
Defalcat, situatie este următoarea:
- Doze de vaccin primite de la Pfizer : 1.509.749
- Moderna: 157.200
- AstraZeneca: 486.000
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau