Bolnavii de COVID care sunt intubați nu au nicio șansa. De ce MOR pe capete
Dimensiune font:
Bolnavii de COVID care sunt intubați nu au nicio șansă. De ce MOR pe capete
Ministerul Sănătății a cerut autorităților, la data de 3 noiembrie, o statistică a deceselor, inclusiv în cazul persoanelor intubate și a solicitat DSP-urilor rapoarte defalcate privind numărul persoanelor decedate de COVID-19 pe secție, în ATI și intubați invaziz sau non-invaziv. Din păcate, șansele pacienților care ajung în terapie – intensivă sunt puține, iar acestea sunt și mai mici în cazul unei forme grave, ce necesită intubare invazivă.
Până la data de 5 noiembrie, la Spitalul Marius Nasta din București au fost internați 967 de pacienți, iar 127 au ajuns în ATI. Tot aici, dintre aceștia 44 au necesitat intubare invazivă, dar doar 2 dintre ei au supraviețuit. „Totalul deceselor, socotind și puținii oameni care au murit pe secții și cei de la ATI, intubați sau nu, este de 83”, a precizat managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, citat de Libertatea.
Totodată, managerul spitalului a precizat și faptul că medicii de la antestezie – terapie intensivă recug la metodele de intubare invazivă abia atunci când ventilația mecanică noninvazivă nu mai este suficientă.
La Spitalul „Victor Babeș”, medicul Emilian Imbri susține că pacienții care ajung în ATI au șanse mici de supraviețuire. „În general, pacienții intubați nu supraviețuiesc. Avem câteva cazuri fericite, de pacienți care s-au întors pe secție. Nu putem spune că intubarea este echivalentă cu decesul, dar de cele mai multe ori, nici prin ventilația mecanică invazivă nu se obține o redresare a funcției respiratorii și atunci pacientul dezvoltă o insuficiență multiplă de organe”, a explicat el. „Rata de supraviețuire a acestor pacienți este foarte mică. Un pacient ajunge să fie intubat când devine critic, când apar multe dezechilibre. Rata de supraviețuire a acestor pacienți este foarte mică. Un pacient ajunge să fie intubat când devine critic, când apar multe dezechilibre”, a precizat medicul Adrian Marinescu, de la Matei Balș.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau