Adevărul despre cea de-a treia doză de vaccin
Dimensiune font:
A treia doză de vaccin anti-Covid este importantă pentru a opri infecția, arată un studiu al cercetărilor britanici. Ei cer ca persoanele eligibile să facă a treia doză de vaccin, după ce o cercetare a venit cu dovezi ale „infecțiilor descoperite” la mai bine de trei luni după vaccinarea cu două doze.
Studiul citat de The Guardian arată că protecția împotriva Covid începe să scadă la câteva luni după vaccinarea completă. Cercetătorii de la Imperial College din Londra au analizat peste 100.000 de teste dintr-un eșantion aleatoriu al populației și au constatat că ratele de infecție cu Covid au fost de trei până la patru ori mai mari în rândul persoanelor nevaccinate, decât în rândul celor vaccinate complet.
Dar, în timp ce vaccinarea cu ambele doze a scăzut substanțial ratele infecției, de la 1,76% la 0,35% în cele trei luni după a doua doză, ratele de infecție au crescut acum din nou la 0,55%, la trei până la șase luni după a doua doză, scrie The Guardian.
Posibila creștere a infecțiilor întărește în timp nevoia pentru a treia doză
Studiul lor sugerează că protecția împotriva infecției, cu sau fără simptome, începe să scadă la câteva luni după vaccinarea completă, deși alte studii arată că protecția vaccinului împotriva spitalizării și a formelor severe ale bolii este mult mai puternică.
„Posibila creștere a infecțiilor descoperite întărește în timp nevoia unui program de rapel”, a spus Paul Elliott, profesor în epidemiologie și medicină la Imperial.
Rezultatele studiului vin în condițiile în care noile cazuri Covid au crescut în Marea Britanie la 42.776, cea mai mare cifră înregistrată de la sfârșitul lunii iulie.
Cele mai ridicate rate de infecție s-au înregistrat în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani
Rezultatele preliminare ale studiului arată că cele mai ridicate rate de infecție, din luna septembrie, s-au înregistrat în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, cu aproximativ 2,5% teste pozitive, urmate de cei cu vârste cuprinse între 35 și 54 de ani.
Studiul React a folosit testarea constantă pentru a oferi o imagine clară a epidemiei din Anglia pe tot parcursul crizei Covid.
În timp ce studii anterioare au arătat că anticorpii împotriva Covid scad în lunile post vaccinare, lucrări recente sugerează că două doze pot proteja împotriva severității bolii.
Săptămâna trecută, cercetătorii americani au anunțat că două doze de vaccin Pfizer oferă o protecție de 90% împotriva spitalizării, timp de cel puțin șase luni, chiar dacă protecția împotriva infecției s-a înjumătățit în aceeași perioadă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau