Al treilea val al pandemiei urcă rapid - Estimări îngrijorătoare ale specialiştilor pentru următoarea lună
Dimensiune font:
Speranţele românilor de a evita un al treilea val al pandemiei se năruie rapid, pe măsură ce numărul cazurilor noi de COVID-19 se îndreaptă din nou spre un nivel întâlnit în toamna anului trecut. Potrivit estimărilor realizate de specialişti, în luna aprilie am putea avea cele mai multe cazuri noi zilnice de la începutul pandemiei, precizează surse oficiale pentru STIRIPESURSE.RO.
Marţi, 9 martie, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 4989 de noi cazuri de COVID-19. În secţiile de anestezie terapie intensivă erau internaţi 1126 de pacienţi. Cu un ritm de creştere de peste 100 de noi locuri ocupate de săptămână la ATI, în cel mult 10 zile ar urma să fie depăşit capacitatea de 1250 de locuri anunţată în toamna anului trecut.
Pentru zilele de joi şi vineri se estimează circa 5300-5400 de noi cazuri de COVID-19 pe zi. În acest ritm, care ar putea chiar să se accentueze, la finalul lunii martie ar urma să se ajungă la nivelul din noiembrie 2020, de peste 10.000 de noi cazuri pe zi. Vârful epidemiologic este estimat de specialişti pentru prima decadă a lunii aprilie.
Pe aceste date urmează să se decidă dacă vor fi introduse restricţii mai dure sau nu. Adepţii unor măsuri mai restrictive avertizează că în aprilie s-ar putea ajunge la peste 20.000 de noi cazuri de COVID-19 pe zi, în lipsa unei intervenţii ferme din partea autorităţilor.
Între timp, autorităţile politice şi sanitare mizează pe restricţii locale şi chiar carantină acolo unde rata de incidenţă a crescut semnificativ. O altă măsură anunţat de colonelul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, este deschiderea unor noi centre de vaccinare în municipiile în care incidenţa depăşeşte 4,5 cazuri/ 1000 de locuitori, astfel încât să poată fi vaccinate şi persoane din etapa a treia.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că autoritățile vor prelungi în această săptămână starea de alertă și că restricțiile de circulație de noapte vor fi aplicate, cel mai probabil, de la ora 22.00. Șeful statului a anunțat că nu se are în vedere instituirea unui lockdown de Paște. Paştele ortodox va fi sărbătorit anul acesta pe 2 mai.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau