Alexandru Rafila explică creșterea vertiginoasă a numărului de noi cazuri de coronavirus: asta este consecința
Dimensiune font:
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că nerespectarea regulilor de igienă și distanțare a condus la o creștere a numărului de infectări în România. El arată că situația de acum este rezultatul acțiunilor de după data de 1 iunie.
„Ajungem să avem o regularitate de a unui număr apropiat de 300 de cazuri zilnic și ce este la fel de important e că procentul acestor cazuri noi din totalul de teste este în jur de 3%, ceea ce înseamnă o creștere substanțială față de acum trei săptămâni.
Concluzia pe care ar trebui să o tragem este că trebuie să avem grijă cum ne comportăm fiecare dintre noi, igiena este obligatorie când ajungem în locuință, în plus, în spații publice, la locul de muncă să încercam să limităm posibiliatea de transmitere a infecției”, a spus Alexandru Rafila, miercuri, la un post TV, după ce s-au înregistrat 345 de cazuri noi de coronavirus.
„Sigur, impactul măsurilor de relaxare există, nu putem să îl considerăm neglijabil, dar mai degrabă relaxarea noastră ca indivizi este responsabilă de creșterea numărului de cazuri, pentru că dacă avem grijă acolo unde mergem, în spațiile publice, la mall, la sala de fitness, dacă avem grijă să respectăm lucruri simple atunci problema de sănăntate publică ar fi sub control.
Situația de acum a fost influențată după data de 1 iunie, pentru că trebuie să calculăm minim 7-10 zile de la introducerea unor măsuri de relaxare și impactul evoluției infecției”, a mai spus acesta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau