Anunț de ultima oră! Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV)
Dimensiune font:
Anunț de ultima oră! Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) anti-COVID-19 a transmis faptul că azi, 25 ianuarie 2021, soseşte în România a şasea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech ce conține 92.430 de doze. La Iași dintre cele peste 90 de mii de doze vor ajunge 11.700.
Vaccinurile vor veni pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Dozele de vaccin sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, conform unui comunicat de presă al CNCAV transmis duminică, 24 ianuarie 2021.
Dozele vor fi distribuite astfel:
– Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 35.100 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 11.700 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 10.530 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 9.360 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 7.020 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 11.700 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 7.020 doze.
În centrele de vaccinare vor fi folosite atât doze recepţionate de statul român în tranşa curentă, cât şi în tranşele precedente, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Cea de-a șaptea tranşă de vaccin ar urma să fie adusă în țară mâine, 26 ianuarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare de vaccin.
CNCAV reaminteşte faptul că pe 15 ianuarie a început etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, dar şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale.
În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a transmis revenirea la programul iniţial de livrări către Uniunea Europeană începând cu data de 25 ianuarie şi va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie, conform bzi.ro.
Lista spațiilor pentru centrele de vaccinare anti-Covid-19 pe raza municipiului Iași este redată în cele ce urmează.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau