ARDE spitalul COVID din Ploiești. Doi pacienți au murit!
Dimensiune font:
Raed Arafat, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), a vorbit joi dimineață despre tragedia de la Ploiești. Acolo unde un incendiu izbucnit la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) a provocat moartea a doi pacienți. Arafat a subliniat că pompierii au intervenit prompt și au stins focul în trei minute. El a mai afirmat că o infirmieră s-a ales cu arsuri grave, în proporție de 40%.
„Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la Spitalul Floreasca”, a spus Raed Arafat. Întrebat dacă infirmiera respectivă a încercat să stingă incendiul, Arafat a răspuns că stingătoarele au fost folosite.
Şeful DSU a precizat că incendiul a fost anunţat la ora 4,15, iar echipele de intervenţie a ajuns la faţa locului în zece minute, incendiul fiind lichidat în trei minute.
De asemenea, Arafat a arătat că s-a luat decizia ca celelalte pavilioane ale secţiei să nu fie evacuate, pentru că nu au fost afectate de eveniment. Există însă o problemă cu furnizarea căldurii, instalatorii lucrând pentru rezolvarea situaţiei.
Alarma a fost dată în jurul orei 4.16 dimineaţa, atunci când un apel la 112 anunța un incendiu la Spitalul de Boli infecțioase din Ploieşti. Din primele informaţii focul a izbucnit la parterul unității.
Imediat la faţa locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 descarcerare și 20 ambulanțe SMURD și SAJ cu 57 de pompieri militari. Pentru această misiune a fost declanșat Planul Roşu de Intervenție.
Doi bărbaţi în vârstă de 74 şi 75 de ani au murit, iar alți 18 pacienți au fost evacuaţi din secţia COVID de la Spitalul de Boli infecțioase din Ploieşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau