AstraZeneca, o altă problemă - UE amenință cu blocarea exporturilor de vaccin dacă nu-și primește dozele contractate
Dimensiune font:
Șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a amenințat sâmbătă cu blocarea exporturilor de vaccin AstraZeneca dacă Uniunea Europeană nu-și primește dozele contractate, relatează AFP.
"Avem opțiunea de a interzice orice export prevăzut. Este mesajul pe care îl transmitem către AstraZeneca: respectați-vă contractul cu Europa înainte de a începe livrările către alte țări", a declarat Ursula von der Leyen într-un interviu pentru grupul german de presă Funke.
"Toate opțiunile sunt pe masă", a adăugat fostul ministru german al Apărării, precizând că liderii europeni vor analiza chestiunea livrărilor de vaccinuri săptămâna viitoare.
Comisia Europeană anunțase joi că va activa o procedură contractuală pentru a rezolva conflictul cu laboratorul AstraZeneca, ale cărui livrări de vaccinuri anti-Covid sunt inferioare cifrelor prevăzute inițial.
Această procedură este prevăzută în contractul de furnizare încheiat cu UE. Fiecare parte are posibilitatea de a transmite o scrisoare celeilalte părți pentru a o invita să participe la o procedură de rezolvare a conflictului care va avea loc cel târziu în 20 de zile, între liderii Comisiei și societate.
Laboratorul AstraZeneca urmează să livreze în trimestrul al doilea 70 de milioane de doze anti-Covid - a cărui utilizare este suspendată în mai multe țări - mult sub cele 180 de milioane de doze promise în contractul semnat cu UE.
În primul trimestru, UE a primit în total circa 30 de milioane de doze ale vaccinului AstraZeneca, față de cele 90 de milioane prevăzute de grupul farmaceutic anglo-suedez.
În condițiile în care laboratorul american Pfizer a rezolvat dificultățile legate de producția de vaccinuri, "există o mare suspiciune în mediile europene (că grupul AstraZeneca) a vândut de mai multe ori aceleași doze și nu este capabil" să asigure livrările către UE, a subliniat un înalt oficial european.
Mecanismul de interdicție a exporturilor de vaccinuri ține în primul rând de statul unde este produs serul iar Comisia trebuie să-și dea ulterior aprobarea. Acest mecanism a fost folosit o singură dată, când Italia a blocat exportarea a 250.000 de doze de vaccin AstraZeneca către Australia, invocând o "penurie persistentă" și "întârzieri în livrări".
Cei 27 nu sunt însă cu toții favorabili unei interdicții a exporturilor, țări precum Olanda și Belgia - unde este produsă o mare parte a vaccinului AstraZeneca - făcând apel la prudență.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau