Beneficiile pe care animalele le aduc sănătăţii oamenilor
Dimensiune font:
Un animal de companie este un membru al familiei şi un prieten credincios, acestea oferind oamenilor lecţii despre ce înseamnă compasiunea şi dragostea necondiţionată. Tot ce trebuie ca aceştia să facă este să îi iubească, să îi îngrijească şi să îi ducă, periodic, la un cabinet veterinar.
Cu toate că îngrijirea animalelor de companie reprezintă o responsabilitate foarte mare pentru toţi membrii familiei, beneficiile pe care acestea le aduc întregii familii sunt mult mai multe şi mai valoroase. O parte dintre acestea sunt următoarele:
1.Risc mai mic de alergii
Părul de animale este unul dintre factorii declanşatori ai alergiilor respiratorii. Cu toate că oamenii, în special cei care suferă de astfel de alergii, se tem să adopte un animal de companie, mai ales animale cu blană, acestea ar putea contribui chiar la scăderea riscului de a dezvolta alergii respiratorii.
Acest lucru se explică prin faptul că expunerea copiilor de la o vârstă fragedă la potenţialii alergeni contribuie la întărirea sistemului imunitar, precum şi la creşterea rezistenţei în faţa unor posibile alergii.
2.Animalele de companie reduc anxietatea şi stresul
Atât adulţii scapa de stres odată ce ajung acasă şi sunt întâmpinaţi de animalul lor, cât şi copiii care au crescut alături de un animal au un nivel mai mic de stres şi anxietate. În plus, nu doar animalele de companie mici au astfel de beneficii asupra stării de sănătate a oamenilor, ci şi caii au un efect de ameliorare a nivelului de stres.
Echitaţia şi îngrijirea cailor au un aport important în reducerea nivelului de cortizol din corp, precum şi la îmbunătăţirea sistemului cardio-vascular, tonusului muscular şi formei fizice.
3.Îmbunătăţirea sănătăţii mentale
Factorii declanşatori ai bolilor mentale pot fi atât predispoziţia genetică şi chiar stresul. Prin urmare, un animal de companie are o contribuţie importantă în combaterea şi îmbunătăţirea sănătăţii mentale.
Conform unor studii în domeniu, stăpânii animalelor de companie au un simţ de autocontrol mult mai mare şi o autodisciplină mai mare, acestea având totodată un rol foarte important în combaterea depresiei. De aceea, există foarte multe organizaţii care folosesc terapia cu animale pentru combaterea şi tratarea unor boli.
4.O calitate mai bună a somnului
Deşi unii stăpâni se pot supăra când animalul de companie se tăvăleşte în patul lor înainte de culcare, există studii care demonstrează că dormitul împreună cu acesta contribuie la un somn mai bun şi mai liniştit. De asemenea, aceştia sunt mai relaxaţi şi mai siguri pe ei.
5.O sănătate mai bună a inimii
Bolile de inima sunt unele dintre cele mai des întâlnite. Alături de un stil de viaţă sănătos şi un program de exerciţii fizice, animalele de companie au un aport important în tratarea şi combaterea bolilor de inimă. Pentru a se bucura de aceste avantaje, oamenii trebuie să se îngrijească, la rândul lor, de sănătatea patrupedelor din familia lor, ducându-le periodic la veterinar, pentru controale de rutină. Sănătatea tuturor membrilor este la fel de importantă!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau