Cancerul de sân, cel mai frecvent cancer la nivel mondial
Dimensiune font:
Cancerul de sân a devenit cea mai frecventă formă de cancer, depăşindu-l pe cel pulmonar, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează Reuters.
''Cancerul de sân constituie în prezent, pentru prima dată, cel mai frecvent cancer la nivel mondial'', a spus Andre Ilbawi, specialist în această afecţiune în cadrul OMS. Ilbawi a făcut această declaraţie în cadrul unei informări de presă a ONU organizată înaintea Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, marcată la 4 februarie.
Cancerul pulmonar a fost cel mai frecvent tip de cancer în ultimele două decenii, însă în prezent ocupă locul al doilea, înaintea celui colorectal, al treilea cel mai răspândit, a precizat specialistul.
Ilbawi a menţionat că obezitatea la femei reprezintă un factor de risc comun în cancerul de sân. Aceasta este totodată un factor de risc pentru cazurile generale de cancer.
Pe măsură ce populaţia lumii creşte, la fel ca şi speranţa de viaţă, se preconizează o înmulţire a cazurilor de cancer, până la aproximativ 30 de milioane de cazuri noi pe an în 2040 de la 19,3 milioane în 2020, a subliniat Ilbawi.
Pandemia de coronavirus perturbă tratamentul cancerului în aproximativ jumătate dintre ţările analizate, a menţionat Ilbawi. Potrivit specialistului, pe fondul pandemiei, există întârzieri în stabilirea diagnosticului, lucrătorii din domeniul sanitar sunt suprasolicitaţi, iar activităţile de cercetare sunt afectate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau