Când ai nevoie de un balon gastric?

shutterstock_2318290291

Dimensiune font:

| 18-07-2024 15:36

Când ai nevoie de un balon gastric?

Îți dorești să slăbești? Balonul gastric este o soluție din ce în ce mai populară datorită eficienței și siguranței sale, însă înainte de a opta pentru o astfel de soluție, trebuie să știi cât mai multe despre ea.
Ce este un balon gastric?
Așadar, ce este un balon gastric? Este un dispozitiv medical care se introduce în stomac prin endoscopie și se umflă cu soluție salină sau aer. Acesta ocupă o parte semnificativă din volumul stomacului, ceea ce duce la o senzație de sațietate mai rapidă și la reducerea cantității de alimente consumate.
Un balon gastric este recomandat persoanelor cu obezitate moderată până la severă, care nu au reușit să slăbească prin metode tradiționale (dieta sau exercițiile fizice).
Când știi că ai nevoie de un balon gastric?
Pentru a fi un candidat potrivit pentru o astfel de soluție, trebuie să ai un indice de masă corporală (IMC) între 30 și 40, însă în anumite cazuri, pot fi depășite aceste valori.
De asemenea, este important să ai un istoric de eforturi serioase și susținute pentru a pierde în greutate înainte de a recurge la această procedură. Întotdeauna, cele mai recomandate soluții pentru slăbire sunt dieta și sportul, așadar, dacă nu ai avut până acum un abonament la sală și dacă nu ai apelat la un nutriționist, acestea trebuie să fie primele opțiuni pe care să le încerci.
Printre candidații potriviți pentru un balon gastric se numără și cei care suferă de anumite boli. Dacă ai afecțiuni medicale legate de obezitate, cum ar fi diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială sau apneea de somn, un balon gastric poate ajuta la reducerea riscurilor asociate cu ele.
De asemenea, candidați pot fi și cei care urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale bariatrice și trebuie să piardă din greutatea corporală înainte de aceasta.
Cum funcționează balonul gastric?
Înainte de a instala un balon gastric, fiecare pacient este supus unor analize: analize de sânge, endoscopie. etc.
Dacă totul este ok, balonul se introduce în stomac printr-o procedură endoscopică minim invazivă. Aceasta durează aproximativ 20-30 de minute și se realizează sub sedare ușoară. După introducere, balonul este umflat cu soluție salină sau aer până la dimensiunea dorită.
Imediat după procedură este posibil să experimentezi greață, vărsături sau disconfort abdominal timp de câteva zile. Aceste simptome sunt normale și de obicei dispar pe măsură ce stomacul se adaptează la prezența corpului străin.
Pe parcursul perioadei în care balonul gastric este în stomac (de obicei, 6 luni), vei beneficia de monitorizare medicală regulată și suport nutrițional. Este foarte important să urmezi un plan alimentar echilibrat și să adopți un stil de viață sănătos, deoarece în felul acesta poți maximiza rezultatele procedurii.
La finalul perioadei de tratament, balonul este îndepărtat printr-o procedură endoscopică similară celei de instalare.
De ce să alegi balonul gastric pentru a slăbi?
Pentru că te poți bucura de numeroase avantaje:
● Este o soluție eficientă. Pacienții pot pierde între 10% și 15% din greutatea corporală totală în primele 6 luni după instalarea unui balon gastric.
● Este o procedură non-chirurgicală. Spre deosebire de alte metode bariatrice, balonul gastric nu implică o intervenție chirurgicală majoră. Procedura este minim invazivă și are un timp de recuperare rapid.
● Ajută în cazul unor afecțiuni asociate cu obezitatea. Pierderile în greutate obținute prin această metodă pot duce la ameliorarea sau chiar la dispariția unor afecțiuni asociate obezității, cum ar fi diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială și apneea de somn.
● Este o procedură însoțită de o mulțime de informații utile. Pe parcursul tratamentului, pacienții primesc suport nutrițional și educație cu privire la alimentația sănătoasă și schimbările stilului de viață, ceea ce contribuie la menținerea greutății pierdute pe termen lung.
Există riscuri sau neplăceri asociate cu balonul gastric?
După instalarea balonului, unii pacienți pot experimenta greață, vărsături, disconfort abdominal și reflux gastroesofagian. Aceste simptome sunt de obicei temporare și se atenuează pe măsură ce organismul se adaptează.
Deși rare, există riscuri de complicații, cum ar fi perforația stomacului sau migrarea balonului. Acestea necesită intervenție medicală imediată și pot necesita îndepărtarea urgentă a balonului.
Pentru a menține pierderea în greutate, este esențial să adopți un stil de viață sănătos și să urmezi recomandările nutriționale și de exercițiu fizic pe termen lung. Balonul gastric nu este o soluție magică și necesită un angajament constant.
Dacă te lupți cu obezitatea și până acum nu ai reușit să slăbești, poți lua în calcul și această opțiune.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Doctorița din scandalul copilului mort de la Târgu Jiu, tratamente în parcare. În trecut fusese condamnată pentru moartea unei tinere
16/11/2024 00:37

O doctorită implicată in cazul copilului mort la Spitalul de Urgentă din Targu Jiu a fost filmată in timp ce trata pacienti in parcare contra-cost. In trecut femeia a fost condamnată pentru ucidere din cul ...

Ministrul Rafila: Nu există restricţii la numărul paturilor de paliaţie şi a finanţării de la CNAS
16/11/2024 00:26

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Oradea, că nu există restricţii in privinţa numărului paturilor de paliaţie din spitale şi a finanţării acestora de Casa Naţională de ...

Viitorul nu arată deloc bine. Tinerii sunt tot mai anxioși, disperați și speriați. Ce este solostalgia?
15/11/2024 12:03

O nouă formă de suferintă psihologică afectează generatia tanără la nivel global. Sase din zece tineri se simt speriati, anxiosi si disperati cand se gandesc la viitorul planetei, iar specialistii au num ...

Bolile copilăriei - cum să te pregătești pentru reîntoarcerea copilului în colectivitate
15/11/2024 10:25

Bolile copilăriei - cum să te pregătesti pentru reintoarcerea copilului in colectivitate Revenirea in colectivitate după vacantă poate fi un moment marcat de entuziasm pentru copilul tău, dar si de provo ...

Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu suma de 1,4 miliarde lei
14/11/2024 19:57

Guvernul a suplimentat, joi, bugetul Ministerului Sănătăţii cu suma de 1,4 miliarde lei reprezentand credite bugetare, pentru plata integral, in luna decembrie 2024, a materialelor şi prestărilor de servi ...

14 Noiembrie - Ziua Mondială a Diabetului
14/11/2024 10:59

14 Noiembrie - Ziua Mondială a Diabetului Ziua Mondială a Diabetului, marcată in fiecare an la data de 14 noiembrie, a fost lansată in anul 1991 de Federatia Internatională de Diabet (IDF) cu scopul pro ...

Studiu britanic: Consumarea unui pumn de nuci pe zi poate reduce riscul de demență
12/11/2024 12:10

Dementa se dovedeste a fi foarte greu de tratat cu medicamente, dar oamenii de stiintă incearcă să găsească „ingrediente secrete” care stimulează creierul, ascunse deja in alimentatia noastră, potriv ...

Pneumonia,  cea mai mare afecţiune cauzatoare de moarte în rândul adulţilor şi în cel al copiilor
11/11/2024 10:30

În fiecare an, Ziua Mondială de Luptă impotriva Pneumoniei oferă activistilor, organizatiilor si indivizilor posibilitatea de a coordona actiuni de constientizare si de a atrage atentia asupra gravită ...

Ce se întâmplă dacă mori într-un vis. Oamenii de știință au găsit răspunsul
11/11/2024 00:34

Foarte multi oameni isi visează propria moarte, iar acest tip de cosmar poate fi din cauza stresului, ingrijorărilor si presiunii din viata de zi cu zi. Expertii spun că in timpul unui astfel de vis, corpul ...

 Când este cel mai bine să cumperi lentile de contact lunare precum PureVision 2 HD si Softlens 59?
10/11/2024 11:10

 Cand este cel mai bine să cumperi lentile de contact lunare precum PureVision 2 HD si Softlens 59? Lentilele de contact lunare sunt o alegere populară pentru multi purtători, datorită confortului s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei