Cat timp sunt ferite de reinfectare persoanele care au avut Covid. Perioada minima s-a marit substantial
Dimensiune font:
Imbolnavirea cu COVID-19 reduce substantial riscul unei noi infectari timp de cel putin zece luni, potrivit unui studiu publicat joi, 3 iunie, de revista Lancet Healthy Longevity, relateaza EFE.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, cercetatori de la University College London (UCL) au analizat modalitatile de contagiere in randul a peste 2.000 de persoane care traiau sau lucrau in centrele de ingrijire a varstnicilor din Marea Britanie in perioada octombrie 2020 si februarie 2021.
Rezidentii care trecusera prin boala in ultimele zece luni au prezentat un risc cu 85% mai mic de reinfectare in perioada studiata, in timp ce in cazul angajatilor din aceste centre, riscul a fost de 60%. Autorii studiului sunt de parere ca aceste date sugereaza ca trecerea prin boala COVID-19 ofera "o protectie solida".
"Riscul de infectare a doua oara cu COVID-19 este foarte scazut. Faptul ca o contagiere prealabila cu COVID-19 ofera un nivel inalt de protectie pentru persoanele care traiesc in aceste centre este linistitor", noteaza, intr-un comunicat, Maria Krutikov, autoarea principala a studiului.
Au fost studiate 682 de persoane care traiau in aceste centre, cu o medie de varsta de 86 de ani, precum si 1.429 de angajati. Cu totii au realizat teste de sange si s-a constatat ca aproximativ o treime dintre ei au dezvoltat anticorpi asociati coronavirusului, fapt ce sugereaza ca au trecut de asemenea prin boala.
Studiul nu a avut in vedere impactul programului de vaccinare, demarat in decembrie in Marea Britanie, eliminandu-i din statistici pe toti cei care au primit prima doza.
Rezultatele studiului ofera informatii asupra protectiei dobandite prin "infectia naturala" cu COVID-19, in timp ce oamenii de stiinta incearca acum sa afle cat timp se mentine imunitatea creata de vaccinuri.
Precedentele studii in domeniu au aratat ca perioada minima in care o persoana fost-bolnava este ferita de reinfectare ar fi fost de minimum sase luni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau