CORONAVIRUS Romania. Aproape 200 de decese inregistrate in ultimele 24 de ore, intre care si un copil. Nou record la ATI: 1.204 de pacienti in stare grava
Dimensiune font:
Autoritatile au raportat marti, 24 noiembrie 2020, 7.753 cazuri noi de COVID-19 si 196 morti decese inregistrate in ultimele 24 de ore. In sectiile ATI sunt internati 1.204 de pacienti in stare grava.
De la inceputul pandemiei pana in prezent, in Romania au fost depistate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
304.188 de pacienti au fost declarati vindecati.
In urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 7.753 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2.
Copil sub un an, din Mures, decedat din cauza coronavirusului
Pana la aceasta data, 10.373 de persoane diagnosticate cu infectie cu SARS - CoV - 2 au decedat.
In intervalul 23.11.2020 (10:00) - 24.11.2020 (10:00) au fost raportate 196 de decese (129 barbati si 67 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele Alba, Arges, Arad, Bacau, Bistrita-Nasaud, Botosani, Braila, Brasov, Buzau, Calarasi, Caras-Severin, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Mehedinti, Mures, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Ilfov si Municipiul Bucuresti.
Dintre acestea, un deces a fost inregistrat la categoria de varsta 0-9 ani, 8 decese la categoria de varsta 40-49 de ani, 28 decese la categoria de varsta 50-59 de ani, 47 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 61 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 51 decese la categoria de peste 80 de ani.
Referitor la decesul inregistrat la grupa de varsta 0-9 ani, este vorba despre o fetita cu varsta de pana intr-un an, din Mures, care avea multiple comorbiditati.
184 dintre decesele inregistrate sunt ale unor pacienti care au prezentat comorbiditati, 9 pacienti decedati nu au prezentat comorbiditati, iar pentru 3 pacienti decedati nu au fost raportate comorbiditati pana in prezent.
In unitatile sanitare de profil, numarul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.667. Dintre acestea, 1.204 sunt internate la ATI.
Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 3.939.421 de teste. Dintre acestea, 30.740 au fost efectuate in ultimele 24 de ore, 19.069 in baza definitiei de caz si a protocolului medical si 11.671 la cerere.
Pe teritoriul Romaniei, 46.501 persoane confirmate cu infectie cu noul coronavirus sunt in izolare la domiciliu, iar 12.688 de persoane se afla in izolare institutionalizata. De asemenea, 79.304 persoane se afla in carantina la domiciliu, iar in carantina institutionalizata se afla 13 persoane.
In ultimele 24 de ore, au fost inregistrate 6.062 de apeluri la numarul unic de urgenta 112 si 1.047 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisa special pentru informarea cetatenilor.
Ca urmare a incalcarii prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, politistii si jandarmii au aplicat, in ziua de 23 noiembrie a.c., 6.979 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 1.240.813 lei.
Recordurile pandemiei de coronavirus, in Romania
Cel mai mare numar de cazuri noi a fost raportat miercuri, 18 noiembrie 2020. GCS a transmis ca nu mai putin de 10.269 de infectii, in 24 de ore.
Cei mai multi pacienti la ATI erau inregistrati in data de 16 noiembrie. 1.187 de romani erau la Terapie Intensiva, la acel moment.
Cel mai mare numar de decese a fost transmis pe 11 noiembrie ( 203).
In lume, peste 1,4 milioane de oameni au murit din cauza coronavirusului pana in prezent.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau