COVID-19 poate afecta fertilitatea bărbaţilor
Dimensiune font:
Un nou studiu realizat la o universitate din Germania arată că noul coronavirus poate duce la moartea celulelor spermatice și la inflamația testiculului, transmite The Sun.
Publicat în jurnalul academic Reproduction, studiul arată că, la 84 de bărbați fertili infectați cu coronavirus, stresul oxidativ crește cu peste 100%, iar asta afectează celule spermatice. Totodată, temperatura foarte ridicată duce inflamaţia testiculului.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că forma celulelor spermatice a fost modificată cu 400%, ceea ce, potrivit studiului, poate duce la probleme de concepție.
În același timp, Allan Pacey, profesor de andrologie la Universitatea din Sheffield, spune că: „Faptul că studiul a reușit să repete aceste măsurători la fiecare zece zile într-o perioadă de 60 de zile nu este deloc ușor. Cu toate acestea, deoarece producția de spermă durează puțin sub trei luni (aproximativ) pentru a fi finalizată de la început până la sfârșit, în opinia mea, au încheiat studiul cu 30 de zile prea devreme. Ar fi fost mai util să vedem dacă a existat o diferență la 90 de zile între cele două grupuri. O lucrare publicată anul trecut a sugerat că există doar o mică diferență în concentrația de spermă până atunci.”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau