Cum poate ajuta o linguriță de miere în cazul tusei la copii. Mihai Craiu: ”În medie 2 săptămâni”
Dimensiune font:
Temperaturile din aceste vremuri, care nu sunt deloc cele specifice sezonului rece, cu o zi în care ninge, iar în alta să se ajungă la temperaturi de peste 10 grade, pe timpul nopții, pot duce la probleme legate de reglarea temperaturii coprorale. Iar în cazul copiilor mici sau al persoanelor în vârstă, vulnerabile, diferențele de temperatură au un impact mult mai mare.
Dr. Mihai Craiu a venit cu un sfat pentru părinții care se confruntă în această perioadă cu semnele răcelii la copii, precum tusea, mai ales pentru a evita mersul la spital, dacă nu este o situație gravă.
”Variații foarte mari de temperatură în această perioadă. Iar mulți copii sunt răciți. Adică au nasul înfundat sau le curg secreții și tușesc. Acest scenariu deși îngrijorează mulți părinți NU este unul periculos pentru un copil care era anterior sănătos. Mai ales dacă nu au febră mare...
Cât timp este de așteptat să tușească un copil după o viroză obișnuită? În medie 2 săptămâni. Și 25% din copii ar putea tuși 3 săptămâni. Anormal este un episod de tuse care durează peste 4 săptămâni.
Ce putem face pentru tuse? Majoritatea antitusivelor nu fac nimic semnificativ. O dovedește o metaanaliză clasică. Asta în cazul în care nu fac rău. Sau chiar foarte rău.
Ce putem da acum, de sărbători, dacă nu este atât de grav încât să mergem la spital?!? Copiilor mai mari de 1 an, câte o linguriță de miere. Care ar putea fi de ajutor. Multă sănătate”, a scris dr. Mihai Craiu pe pagina sa de Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau