Cum să afli dacă ai fost deja expus virusului SARS-CoV-2
Ai tot auzit de cazuri pozitive în jurul tău, poate că ai avut bolnavi și în familie, și totuși de tine parcă „nu se prinde” virusul? Sau poate vrei să afli dacă cineva drag a fost deja expus virusului, ca să evaluezi riscurile la care se expune în aceste vremuri agitate? Răspunsul stă într-o simplă analiză de sânge: un test pentru anticorpi Covid.
IgM și IgG în infecția cu SARS-CoV-2
Primul lucru pe care trebuie sa îl ai în minte este că determinarea anticorpilor NU este analiza de care ai nevoie dacă bănuiești că ai o infecție activă. Determinarea concentrației de IgM și IgG îți poate spune dacă ai trecut prin boală (în cazul în care nu te-ai vaccinat încă).
Organismul uman începe să producă IgM și IgG aproape simultan, în primele 1-3 săptămâni după infecție. Concentrația de IgM scade mai rapid decât concentrația IgG, care se poate menține timp de câteva luni.
Cât timp durează anticorpii?
Deocamdată, cercetătorii au demonstrat că anticorpii de tip IgM persistă doar câteva săptămâni, în timp ce anticorpii de tip IgG pot fi identificați în organism timp de câteva luni. Anticorpii IgG apăruți după forme foarte ușoare de boală pot dispărea după câteva luni, de durată mai mare fiind cei apăruți după forme medii sau severe de boală sau după vaccinare.
Cum pot să aflu dacă am fost infectat în trecut?
Cel mai simplu mod de a afla dacă ai trecut prin infecție, în cazul în care nu te-ai vaccinat, este să faci un test de identificare a anticorpilor:
-
Dacă au trecut între una și trei săptămâni de la presupusa infecție, poți merge la un laborator de analize să soliciți determinarea cantitativă a anticorpilor IgM.
-
Dacă au trecut peste trei săptămâni de la presupusa infecție, poți face o determinare de anticorpi IgC.
Se pot deosebi anticorpii rezultați după boală de cei obținuți după vaccin?
Nu; nu există posibilitatea de a-i deosebi, cel puțin la acest moment, și nici nu are o valoare practică să îi diferențiezi. Ceea ce contează este că organismul tău a luat contact cu informația genetică a virusului, iar acum beneficiezi de un anumit grad de protecție.
De la ce valoare a IgG mă pot considera protejat împotriva bolii?
Testul de determinare a anticorpilor IgG nu este, încă, standardizat. Prin urmare, laboratoare diferite care folosesc metode diferite de determinare, kituri de lucru diferite și unități de măsură diferite vor oferi rezultate care nu sunt nici măcar asemănătoare unele cu celelalte.
De asemenea, nu există, până la acest moment, o valoare standard a IgG care să garanteze protecția împotriva unei îmbolnăviri sau a unei reîmbolnăviri. Mai ales postvaccinal, multe persoane au solicitat determinarea titrului de anticorpi obținut și s-au întrebat dacă sunt protejate sau au încercat să își programeze doza booster în funcție de persistența anticorpilor, dar realitatea este că nimeni nu poate spune de la ce cifră în sus beneficiezi de o protecție de bună calitate.
Nu doar IgG ne protejează!
Mecanismele imunitare ale organismului sunt complexe și nu se bazează numai pe anticorpi. Limfocitele B și T sunt pregătite să intre și ele în luptă atunci când organismul este atacat, doar că eficiența lor este mai mare atunci când cunosc deja inamicul împotriva căruia trebuie să lupte, decât când sunt la prima întâlnire cu el.
Astfel, dacă ai fost infectat în trecut sau dacă ai fost vaccinat, corpul tău va beneficia de mai multe instrumente de apărare.
E important să ai grijă de tine
Exact la fel ca în cazul oricărei alte boli infecțioase, starea de sănătate a organismului per ansamblu te poate ajuta să faci o formă mai ușoară de boală. O alimentație corectă, un stil de viață sănătos, sportul, timpul petrecut în aer liber, expunerea la soare sau suplimentele de vitamina D (mai ales în anotimpul rece), gestionarea stresului sunt doar câteva dintre metodele prin care putem păstra un corp sănătos și ne putem stimula imunitatea.
Sursa foto: Shutterstock
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau