De la 1 iulie, românii care vor să se interneze într-un spital privat vor plăti doar o parte din cheltuieli
Dimensiune font:
De la 1 iulie vei putea să folosești banii pe care îi plătești statului pentru sănătate și dacă vei fi internat la privat, în mod transparent.
„Există un deviz estimativ, care are un format standard, pe care furnizorul privat va trebui să i-l ofere oricărui asigurat care vine să se trateze și să detalieze foarte clar începând cu cât acoperă fondul pentru rezolvarea cazului și ce sume se percep în plus de către furnizorul privat”, a explicat președintele CNAS Adrian Gheorghe.
Dacă, pe parcursul spitalizării ai nevoie de îngrijiri suplimentare, ți se va cere acordul. Vei ști însă cât ai de plătit, în condițiile în care nici măcar statul nu știe cât costă o zi de spitalizare.
„Tarifele au fost stabilite acum foarte mult timp și nu au fost actualizate deloc. Un motiv legat de acesta este că structura costurilor a evoluat foarte mult și în acest moment nu se mai știe cu exactitate care este costul real”, a mai transmis Adrian Gheorghe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau