Decizie CRUCIALĂ a CEDO, prima sentință împotriva celor care au contestat OBLIGATIVITATEA vaccinări COVID-19
Dimensiune font:
Sentință crucială dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Instanța europeană a respins contestația a sute de pompieri francezi față de vaccinarea obligatorie solicitată pentru a li se permite să-și exercita, în continuare, profesia.
Curtea a apreciat că aceste cereri sunt în afara domeniului de aplicare a Articolului 39 din reglementarea sa", care se referă la "dreptul la viaţă" şi "dreptul la respectarea vieţii private şi familiale", potrivit AFP, citată de Agerpres.
În baza acestor argumente, 672 de pompieri profesionişti şi voluntari din Franța au solicitat "suspende obligativitatea vaccinării" prevăzută prin legea adoptată la începutul lunii august.
Reclamanții au subliniat faptul că "nu sunt împotriva vaccinului", ci doar împotriva obligativităţii vaccinării, "foarte prost primită, inclusiv de persoane deja vaccinate".
Decizia CEDO nu prevede totuşi "imposibilitatea unor decizii ulterioare cu privire la admisibilitate şi asupra fondului cazurilor respective", precizează curtea.
Este "prima hotărâre europeană cu privire la obligativitatea vaccinării împotriva #COVID19", a reacţionat pe Twitter juristul Nicolas Hervieu, specialist al CEDO.
CEDO s-a pronunțat, în același sens, și într-un dosar referitor la obligativitatea vaccinării copiii împotriva bolilor specifice vârstei, ca urmare a reclamație depuse de un grup de părinți din Cehia.
Curtea a aprecia că această obligaţie poate fi "necesară într-o societate democratică".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau