Doi pacienţi din ATI de la Infecţioase au murit de COVID
Dimensiune font:
Două persoane infectate cu COVID19 care erau internate la Spitalul de Boli Infecţioase în terapie intensivă au murit în cursul nopţii trecute. În momentul de faţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi mai sunt 16 locuri pentru bolnavii confirmaţi cu COVID-19 şi doar trei locuri la terapie intensivă.
“Din nefericire, doi pacienţi au murit în cursul nopţii. Situaţia e foarte dificilă în zona pentru suspecţi pentru că sunt foarte mulţi suspecţi de infectare cu COVID19, cu sau fără simptome”, a spus în cadrul unei conferinţe de presă organizată în zona unde va fi amplasat viitorul spital mobil, Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Aceasta a adăugat că pacienţii nu doresc să plece acasă. “Este o schimbare de atitudine a pacienţilor. Pacienţii doresc să rămână în spital să se evalueze . Ne aflăm pe un trend ascendent, numărul de teste este în creştere, un fapt pozitiv, şi se descoperă tot mai mulţi pacienţi”, a spus managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau