Focar de COVID la Pușcăria din Timișoara
Dimensiune font:
Zece deținuți ai Penitenciarului Timişoara au coronavirus. Nouă au fost transferați la Penitenciarul Spital Jilava. Tratamentul celui de-al 10-lea este asigurat de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” Timișoara, transmite Mediafax.
Conform ANP, ca urmare a confirmării unor cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor custodiate de Penitenciarul Timişoara, administraţia a testat 95 de persoane private de libertate şi a 8 poliţişti de penitenciare.
„Testele indicate nu corespund numărului de contacţi, ci au fost stabilite, la nivel administrativ, în baza unor potenţiale interacţiuni”, transmite ANP.
Având în vedere că rezultatele iniţiale au relevat alte 10 cazuri pozitive în rândul deţinuţilor testaţi, s-a dispus transferarea a 9 dintre aceştia la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava. Tratamentul celui de-al 10-lea este asigurat de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara, decizia fiind determinată de riscurile asociate vârstei.
Şi în acest caz, persoanele private de libertate confirmate pozitiv se aflau cazate în aceeaşi cameră de deţinere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau