Fostul șef al CNAS, Lucian Duță, 6 ani de închisoare cu executare
Dimensiune font:
Lucian Duţă a fost condamnat în 2020, de Tribunalul București, la şase ani de închisoare pentru că ar fi luat o mită de 6,3 milioane de euro, în perioada 2010-2012, în schimbul acordării contractelor de implementare a cardului național de sănătate către două firme de software.
Duţă a fost trimis în judecată în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 – 2012, în calitate de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate.
Lucian Duţă a formulat o cerere în care solicită repunerea pe rol a procesului, incovând decizia de joi a Curții Constituționale a României, privind prescripția faptelor. Cererea a fost depusă la câteva ore după decizia CCR.
Curtea Constituţională a României s-a pronunțat în privința neconstituţionalității textului din Codul penal privind întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau