Încă DOUĂ medicamente te pot salva de COVID. Se folosesc în tratamentul Artritei reumatoide
Dimensiune font:
Medicamentul imunosupresor Tocilizumab s-a dovedit eficient în tratamentul la pacienţii cu COVID-19 aflaţi în stare gravă. Guvernul britanic colaborează îndeaproape cu producătorul, pentru a se asigura că medicamentele – tocilizumab și sarilumab – continuă să fie disponibile pacienților din Marea Britanie.
Pe lângă salvarea mai multor vieți, tratamentele accelerează recuperarea pacienților și reduc durata de timp pe care pacienții cu boli critice trebuie să o petreacă în terapie intensivă cu aproximativ o săptămână. Ambele medicamente par să funcționeze la fel de bine ca dexametazona.
Deși medicamentele nu sunt ieftine, costând în jur de 750- 1.000 lire sterline per pacient, pe lângă dexametazonă care este la doar 5 GBP, avantajul utilizării acestora este clar – și mai mic decât costul pe zi al unui pat de terapie intensivă, care este de aproximativ 2.000 euro, spun experții.
Cercetătorul principal, Anthony Gordon, de la Imperial College din Londra, a declarat: „Pentru fiecare 12 pacienți pe care îi tratăm cu aceste medicamente, ne așteptăm să salvăm o viață. Este un rezultat important”.
Cum sunt administrate medicamentele
În studiul REMAP-CAP efectuat în șase țări diferite, inclusiv în Marea Britanie, cu aproximativ 800 de pacienți la terapie intensivă: aproape 36% din pacienții COVID, care au primit îngrijiri standard, au murit. Noile medicamente au redus acest lucru cu un sfert, la 27%, atunci când sunt administrate pacienților în decurs de 24 de ore de la intrarea în terapie intensivă.
Prof. Stephen Powis, director medical national al NHS, a declarat: „Faptul că există acum un alt medicament care poate ajuta la reducerea mortalităţii pentru pacienţii Covid-19 este o veste foarte bună şi totodată o alta evoluţie pozitivă în lupta continuă împotriva virusului”.
Secretarul pentru sănătate și îngrijire socială, Matt Hancock, a venit și el cu precizări: „Marea Britanie s-a dovedit de nenumărate ori, că este în fruntea identificării și furnizării celor mai promițătoare tratamente inovatoare pentru pacienții săi.
Medicamentele diminuează inflamația care poate provoca leziuni ale plămânilor și ale altor organe. Medicii sunt sfătuiți să le dea oricărui pacient Covid.
Tocilizumab și sarilumab au fost deja adăugate pe lista guvernului cu restricții la export, care interzice companiilor să cumpere medicamente destinate pacienților din Marea Britanie și să le vândă la un preț mai ridicat în altă țară. Rezultatele cercetării nu au fost încă evaluate de colegi sau publicate într-un jurnal medical”, informează BBC.
În Franţa, medicamentul Tocilizumab a fost deja folosit pentru pacienţii COVID
Tocilizumab a redus semnificativ procentul de pacienţi care au necesitat transferul la reanimare sau care au decedat, în raport cu cei care au primit un tratament standard, potrivit Assistance Publique – Hopitaux de Paris (AP-HP). Acesta a fost primul studiu care a demonstrat un beneficiu clinic al tratamentului cu Tocilizumab pentru pacienţii cu COVID-19 şi care suferă de o infecţie severă, au subliniat organizatorii într-o conferinţă de presă telefonică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau