Încă o dovadă că Michael Schumacher și-a revenit: S-a dus în Spania, unde a petrecut ziua de naștere
Dimensiune font:
Michael Schumacher (50 de ani), fostul campion de Formula 1, a fost transportat de un elicopter privat din Elveţia în Spania, acolo unde şi-a petrecut sărbătorile şi ziua de naştere.
Potrivit revistei Bunte, Schumacher a plecat alături de familie, îngrijitori şi gărzile sale de corp, pe 20 decembrie. Aceştia s-au cazat la vila luxoasă a familiei, din Mallorca şi au sărbătorit acolo Crăciunul, Revelionul şi ziua lui "Schumi", pe 3 ianuarie, scrie mediafax.ro.
Vila Yasmin, folosită drept casă de vacanţă, a fost achiziţionată în vara anului trecut, pentru 30 de milioane de euro. Aceasta este situată lângă plaja din Cala Llamp, în sud-vestul coastei din Mallorca şi oferă vederi impresionante la mare. Proprietatea i-a aparţinut lui Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid, care a pus-o la vânzare în 2017, după moartea soţiei sale, scrie seemallorca.com.
Schumacher a suferit un accident grav în 2013, la schi, şi s-a ales cu răni grave în zona capului, intrând în comă. Ulterior, despre acesta s-a scris că şi-a revenit, însă fără să fie conştient. Deşi au trecut mai bine de cinci ani de la acel moment, familia fostului pilot evită să ofere detalii suplimentare legate de starea acestuia de sănătate, dorind să păstreze discreţia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau