Începe repartiția la Rezidențiat. Află când îți vei lua postul în primire
Dimensiune font:
Ministerul Sănătăţii va demara marţea viitoare procesul de repartiţie a candidaţilor admişi la concursul de intrare în Rezidenţiat desfăşurat pe 15 noiembrie.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului transmis vineri AGERPRES, timp de patru zile, până în data de 27 noiembrie, toţi candidaţii care au obţinut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu vor alege locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire.
"În această sesiune am avut un record de candidaţi, aproximativ 12.000, şi o situaţie epidemiologică specială în care am fost nevoiţi să organizăm concursul. Am luat măsuri pentru protejarea candidaţilor şi personalului implicat în organizare, fiind asigurate condiţiile de siguranţă necesare desfăşurării concursului. Am aprobat suplimentarea locurilor pentru specialităţi deficitare ca, de exemplu, terapie intensivă, boli infecţioase sau epidemiologie", a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, citat în comunicatul de presă.
Repartiţia se va face prin teleconferinţă, ca în fiecare an.
Având în vedere numărul de candidaţi care au obţinut punctajul de promovare, anul acesta, Ministerul Sănătăţii a decis majorarea cifrei de şcolarizare de la 7.061 la 9.116 pentru a da posibilitatea de a alege un loc sau un post în specialitate tuturor acestor candidaţi.
Conform Ministerului Sănătăţii, 565 de locuri suplimentare sunt pentru specialităţile anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, epidemiologie, igienă, medicină de familie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, medicină internă, pneumologie şi radiologie-imagistică medicală.
Informaţii suplimentare pot fi accesate pe pagina oficială de rezidenţiat - www.rezidentiat.ms.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau