Intoxicația cu plumb face ravagii la nivel mondial. O treime dintre cardiaci mor din acest motiv
Dimensiune font:
Intoxicaţia cu plumb este boala tăcută care face prăpăd. Ea este la fel de gravă ca poluarea aerului. În plus, e responsabilă pentru 30% din decesele cauzate de boli cardiovasculare. Un studiu recent indică că consecinţele intoxicaţiei cu plumb asupra sănătăţii publice sunt drastic subestimate.
Poluarea cu plumb a fost, în 2019, la originea a 5,5 milioane de decese la nivel mondial. Mortea a survenit din cauza unor boli cardiovasculare. De asemenea, a afectat capacităţile cognitive ale copiilor cu vârsta sub cinci ani, în special în ţările în curs de dezvoltare.
S-a evaluat nivelul de intoxicare cu plumb
Autorii studiului, conduşi de doi economişti ai Băncii Mondiale, au evaluat nivelul de intoxicare cu plumb. S-a avut în vedere populaţia a numeroase ţări (183). La baza studiului privind această posibilă boală, s-au avut în vedere estimări bazate pe analize de sânge. Acestea fuseseră modelate în cadrul Global Burden of Disease. Este vorba de un imens program de cercetare care serveşte drept bază pentru numeroase studii.
Ei au comparat apoi aceste date cu consecinţele preconizate ale intoxicaţiei cu plumb asupra sănătăţii. Aceasta este cauza multor boli, în special la copii. Plumbul poate fi găsit în alimente, veselă, îngrăşăminte etc.
Boala la fel de gravă ca și poluarea aerului
Concluzia acestor activităţi: intoxicația cu plumb, care ar reprezenta o problemă la fel de gravă ca şi poluarea aerului, este responsabilă pentru 30% din decesele cauzate de boli cardiovasculare, un nivel de şase ori mai mare decât estimările actuale. Rolul plumbului în bolile cardiovasculare ar fi, prin urmare, mai mare decât cel al fumatului sau al colesterolului.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau