Mită de 89.000 de euro la spitale din Brașov și Harghita
Dimensiune font:
Persoane din conducerea unor spitale din Brașov și Harghita ar fi primit aproape 89.000 de euro mită pentru atribuirea unor contracte supraevaluate.
Anchetatorii au făcut joi percheziţii la 22 de adrese, printre care, două spitale COVID din Braşov, şi unul, din Odorheiu Secuiesc. Cercetările îi vizează, şi pe şeful biroului din Braşov, al direcţiei de operaţiuni speciale a poliţiei, dar şi pe un subordonat al acestuia.
Presupusele faptele de corupţie s-ar fi petrecut în ultimele 12 luni şi ar fi creat un prejudiciu de peste un milion şi jumătate de lei, spun procurorii, care nu dau, deocamdată, prea multe detalii din dosar.
Spitalele vizate ar fi cumpărat echipamente şi produse medicale supraevaluate, între care unele nici nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nu erau necesare.
Prima unitate medicală unde procurorii DNA au decins a fost spitalul de neurologie din Braşov, care acum îngrijeşte bolnavi COVID.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau