Nelu Tătaru: Ne apropiem de un moment în care vom avea o dublare sau triplare de cazuri pe zi. Atunci vom avea o problemă
Dimensiune font:
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a atras atenția la Digi24 că „ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi”, în ceea ce privește infecțiile cu noul coronavirus. „Acela va fi momentul în care vom avea o problemă”, a indicat el.
„Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun. În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă.
Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6, 0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2, 1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi. Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate”, a declarat Nelu Tătaru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau