Medicul-şef al UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, spune că în Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Sfântul Spiridon sunt pacienţi care au venit în urmă cu 14 zile şi care sunt îngrijiţi în regim de Terapie Intensivă, ea făcând apel la creşterea numărului de paturi din celelalte spitale ieşene.
- "Ca în fiecare zi, numărul pacienţilor COVID care ajung în UPU este foarte mare. Dimineaţă, erau la noi 41 de bolnavi, din care 13 sunt pacienţi care necesită terapie intensivă.
- Am găsit două locuri la Leţcani, eliberate, din păcate printr-o evoluţie nefavorabilă, şi un loc la spitalul Sfântul Spiridon. Pacienţii gravi sosesc în permanenţă în UPU.
- Sunt pacienţi care vin de la început cu afectare pulmonară de peste 90 la sută, în cazul cărora se instalează stop cardio-respirator şi nu răspund manevrelor de resuscitare", a afirmat luni medicul Diana Cimpoeşu, conform News.ro.
Ea spune că există pacienţi care au ajuns în UPU de 14 zile şi care nu au putut fi transferaţi la alte spitale din Iaşi întrucât nu au existat locuri libere.
- "Noi îngrijim bolnavi care au venit de 14 zile şi care au rămas în UPU, fiind îngrijiţi la fel ca în terapie intensivă.
- Numărul pacienţilor vaccinaţi care vin la noi este foarte mic. Din cei 41, doar unul este vaccinat.
- Am făcut apel la celelalte spitale să găsească soluţii pentru a mări numărul de locuri cu oxigen. Ne punem problema însă până unde putem creşte acest număr, pentru că de la zi la zi numărul de pacienţi este tot mai mare", a precizat medicul
Diana Cimpoeşu mai afirmă că sunt mulţi pacienţi tineri care ajung în spital, de 33 de ani sau de 45 de ani, care au afectare pulmonară de 75 la sută și că se observă o agravare a stării de sănătate a pacienţilor încă de la debutul bolii.
- "Dacă în valurile doi sau trei, insuficienţa respiratorie se instala în ziua a opta, acum în acest val agravarea apare din ziua a doua", a adăugat medicul Diana Cimpoeşu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau