Pensionară salvată în ultimul moment de neurochirurgii ieșeni
Dimensiune font:
* o femeie în vârstă de 67 de ani din Galați a fost operată la Iași de meningiom, o tumoră a sistemului nervos central * operația a fost un real succes, iar pacienta se simte acum bine * medicii recomandă controale perioadice fiindcă durerile de cap pot indica probleme grave, care pot pune viața în pericol
Momente de cumpănă pentru o femeie de 67 de ani din Galați care a ajuns la spital din cauza durerilor puternice de cap care nu cedau cu nimic. Aceasta s-a adresat medicilor Spitalului de Neurochirurgie “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, care i-au descoperit un meningion, o tumora de 5 centimetri. Femeia a fost însă salvată printr-o operație care a fost un real succes. “A fost o intervenție chirurgicală laborioasă, tumora pacientei a fost una impresionantă atât prin mărime, cât și prin poziția ei, lucru provocator pentru întreaga echipă medicală. Intervenția chirurgicala a fost fără complicații, s-a practicat o rezecție completă a leziunii”, a declarat Doctor în Neurochirurgie, Conf. Univ. Dr. Lucian Eva, manager al Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.
Potrivit medicilor, meningioamele sunt cele mai frecvente tumori ale sistemului nervos central și deși 90 % dintre ele sunt beningne, tot pun viața în pericol, crescând lent dar ajungând la dimensiuni mari până a fi diagnosticate. Mai mult, acestea pot îngloba sau afecta vasele și nervii cranieni.
“Cu ajutorul tehnologiei prezente în spital, în acest moment avem posibiltatea de a trata astfel de leziuni impresionante fără consecințe majore asupra pacienților, aceștia beneficiind de servicii medicale la standarde înalte. Le recomandăm pacienților noștrii controale periodice pentru a ține sub observație sănătatea și pentru a nu-și pune viața în pericol. ”, a mai delcarat Conf. Univ. Dr. Lucian Eva.
La Spitalul de Neruochirurgie din Iași, medicii au, în medie, un astfel de caz pe săptămână. Deşi nu există o cauză clară a apariţiei a acestui tip de tumoră, meningiomul este asociat frecvent cu boli genetice neurologice rare sau pot dezvolta o astfel de tumoră persoanele care au fost supuse unor radiaţii, care au făcut radioterapie pentru alte boli. Oana POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau