PREMIERĂ pentru România: a fost realizată prima transfuzie de plasmă hiperimună
Dimensiune font:
O pacientă de 59 de ani diagnosticată cu COVID-19 şi aflată în stare critică a beneficiat de prima transfuzie de plasmă hiperimună realizată în Alba de la un donator care a trecut prin boală şi s-a imunizat, cele două unităţi de plasmă fiind obţinute de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamţ, potrivit unui comunicat transmis joi de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, relatează Agepres.
"La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a fost administrat, cu succes, primul tratament cu transfuzie de plasmă hiperimună, la o pacientă în stare critică, diagnosticată cu COVID-19, aflată pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. În urma acestei intervenţii medicale, starea de sănătate a pacientei s-a îmbunătăţit", se menţionează în comunicat. Procedura de tratament s-a desfăşurat sub îndrumarea medicului şef al secţiei ATI, Silviu Tuzeş.
Pacienta a fost diagnosticată cu COVID-19 şi internată în spitalul din Alba Iulia pe 7 august. Femeia avea o stare de sănătate depreciată, cu o saturaţie în oxigen foarte scăzută, necesitând intubare şi ventilare mecanică. "În data de 13 august i s-au administrat două unităţi de plasmă hiperimună, iar în urma acestui tratament pacienta a avut o evoluţie favorabilă, a fost detubată, fără a mai necesita ventilaţie mecanică. Pacienta este cooperantă, respiră singură şi are o evoluţie favorabilă. Starea de sănătate a femeii s-a îmbunătăţit după administrarea tratamentului complex instituit de echipa medicală a secţiei noastre", a spus, potrivit comunicatului, medicul Silviu Tuzeş.
În prezent, ea se află încă pe secţia ATI şi va fi transferată la Boli Infecţioase, dacă evoluţia favorabilă a stării de sănătate se va menţine. "Aceasta a fost prima transfuzie de plasmă hiperimună, de la un donator care a trecut prin boală şi s-a imunizat, la o pacientă aflată în stare critică, la nivelul judeţului Alba. Cele două unităţi de plasmă hiperimună au fost obţinute, cu eforturi majore, de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamţ", se mai arată în comunicat.
Plasma de la donator vindecat se administrează doar pacienţilor critici infectaţi cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Până joi, în Alba au fost raportate 957 de cazuri pozitive de COVID-19. Un număr de 740 de persoane s-au vindecat, iar 41 au decedat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau