Putem răsufla ușurați: Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră IMPROBABIL un al doilea val de coronavirus
Dimensiune font:
Maria Neira, directoarea pentru sănătate publică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a declarat luni că modelele cu care se lucrează elimină "tot mai mult" posibilitatea producerii unui al doilea val important de coronavirus, relatează EFE.
Într-un interviu acordat postului de radio din Barcelona, RAC-1, Maria Neira a cerut totuşi "multă prudenţă" şi "bun simţ" în această fază "foarte critică" de eliminare a restricţiilor, scrie agerpres.ro.
Responsabila OMS a cerut populaţiei să nu dea dovadă "nici de paranoia, nici de excesivă relaxare" şi să "înveţe să convieţuiască cu bolile infecţioase".
"Există multe modele care avansează numeroase probabilităţi: de la o reizbucnire punctuală şi până la un al doilea val important, dar această ultimă posibilitate este tot mai mult eliminată. Suntem mult mai bine pregătiţi în toate domeniile", a spus ea.
Potrivit lui Neira, "a fost diminuată atât de mult rata de transmitere, încât virusul va avea dificultăţi să supravieţuiască. Trebuie să fim însă foarte prudenţi pentru a declara că acesta este sfârşitul valului însă datele arată că cel puţin a fost evitată transmiterea şi explozia din primele săptămâni".
Totuşi, a precizat ea, "nu putem face multe previziuni deoarece următoarele săptămâni vor fi o fază critică".
"După relaxare trebuie să vedem cum se comportă virusul. Să sperăm că nu vor mai exista focare, dar va fi o luptă de zi cu zi. Peste două sau trei săptămâni vom vedea ce se întâmplă şi dacă este nevoie de o corecţie chirurgicală", a spus responsabila OMS cu privire la ridicarea restricţiilor din prima fază în care a intrat şi Spania.
Spania, asemenea altor ţări vecine, a început ridicarea treptată a restricţiilor de deplasare, după măsurile de izolare impuse pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau